Regizorul Cristi Puiu va fi preşedintele juriului Lucca Film Festival e Europa Cinema Festival, în competiţia căruia a fost selectat şi lungmetrajul ”Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Festivalul va avea loc în perioada 2 - 9 aprilie, în oraşele Lucca şi Viareggio.

Paisprezece lungmetraje, toate prezentate în premieră în Italia, vor participa în competiţia internaţională a festivalului, potrivit pr.com. Ele vor concura pentru titlul ”cel mai bun film”, care va aduce un premiu de 3.000 de euro regizorului peliculei câştigătoare.

Filmele incluse în selecţia au participat la festivaluri precum Berlinala, San Sebastian, Locarno şi Toronto. Între acestea se află şi cel mai recent lungmetraj semnat de Călin Peter Netzer, ”Ana, mon amour”, care a fost inclus în competiţia Berlinalei 2017.

Lungmetrajele selecţionate sunt: ”Ceux qui font les révolutions à moitié n'ont fait que se creuser un tombeau”, de Mathieu Denis, Simon Lavoie (Canada, 2016); ”Tamara Y la Catarina”, de Lucía Carreras (Spania, Franţa, Uruguay, 2016); ”El Invierno”, de Emiliano Torres (Argentina, 2016); ”Afterlov”, de Stergios Paschos (Grecia, 2016); ”Ikari”, de Sang-il Lee (Japonia, 2016); ”Dao Khanong”, de Anocha Suwichakornpong (Thailanda, Olanda, Franţa, Qatar, 2017); ”Rifle”, de Davi Pretto (Brazilia, Spania, 2017); ”Rekvijem za gospodju j”, de Bojan Vuletic (Serbia, Bulgaria, Macedonia, 2017); ”The levelling”, de Hope Dickson Leach (Marea Britanie, 2016); ”Butterfly kisses”, de Rafael Kapelinski (Marea Britanie, 2017); ”The Misandrists”, de Bruce LaBruce (Germania, Canada, 2017); ”Dayveon”, de Amman Abbasi (SUA, 2017); ”Ein Weg”, de Chris Miera (Germania, 2017); ”Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer (România, 2017).

Filmele au fost selecţionate de Federico Salvetti, Stefano Giorgi şi Nicolas Condemi, membri ai comitetului artistic al Lucca Film Festival.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.