Rapperul Trippie Redd s-a clasat pentru prima dată în fruntea Billboard 200, după ce albumul „A Love Letter To You 4” a debutat cu 104.000 de unităţi vândute în săptămâna încheiată pe 28 noiembrie, potrivit Nielsen Music.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„A Love Letter To You 4” este al patrulea material al artistului care ajunge în top 10 al clasamentului american al albumelor, iar toate au fost lansate în decurs de un an; „!” (locul 3, august 2019), „A Love Letter to You 3” (locul 3, noiembrie 2018) şi „Life’s a Trip” (locul 4, în august 2018).

Piesele de pe „A Love Letter To You 4” au fost accesate online de 125,9 milioane de ori.

Pe poziţia a doua în Billboard 200 s-a clasat Jason Aldean, cu „9”, care a fost vândut în prima săptămână de la lansare în 83.000 de unităţi. Acesta este al optulea album al cântăreţului country care ajunge în top 10.

Coloana sonoră a lungmetrajului de animaţie „Frozen II”, film lansat pe 21 noiembrie, s-a clasat pe poziţia a treia, în urcare 12 locuri, după a doua săptămână de la debut, când albumul a fost vândut în 79.000 de unităţi.

Post Malone şi „Hollywood’s Bleeding” au coborât un loc în top, până pe patru, după ce albumul a fost vândut în 73.000 de unităţi în a 12-a săptămână de la lansare.

Cântăreaţa Billie Eilish a urcat patru locuri în top, până pe cinci, după ce albumul ei de debut, „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?”, a fost vândut în 52.000 de unităţi în a 35-a săptămână de la apariţie.

Taylor Swift şi „Lover” au coborât două locuri, până pe şase, cu 51.000 de unităţi ale albumului vândute în a 14-a săptămână de top.

Coldplay a debutat cu „Everyday Life” pe locul al şaptelea. Acesta este al şaptelea album al trupei britanice care ajunge în top 10 al Billboard 200. În prima săptămână, el a fost vândut în Statele Unite în 48.000 de unităţi. Prima prezenţă a grupului în topul american a fost înregistrată în urmă cu 19 ani, cu albumul de debut, „Parachutes”, care a intrat pe locul 189. Discul a urcat apoi până pe poziţia 51, în martie 2001. De atunci, toate albumele Coldplay au debutat între primele zece locuri, dintre care patru, pe prima poziţie.

Al patrulea debut în top 10 al Billboard 200 este al rapperului YNW Melly cu „Melly vs. Melvin”. Albumul a intrat în clasament pe poziţia a opta, după ce a fost vândut în 43.000 de unităţi. Este prima prezenţă în top 10 a rapperului în vârstă de 20 de ani aflat în prezent în închisoare după ce a fost acuzat de crimă de gradul 1 la începutul acestui an.

Cântăreţul country Luke Combs şi „What You See Is What You Get” au coborât patru locuri, până pe nouă, cu 41.000 de unităţi vândute în a treia săptămână de la debut, iar locul al zecelea a fost ocupat de cântăreaţa R&B Summer Walker cu „Over It”, în coborâre trei poziţii, după ce albumul a fost vândut în 39.000 de unităţi în a opta săptămână de la lansare.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.