Rapperul 21 Savage s-a menţinut pe primul loc în Billboard 200, după a doua săptămână de la lansarea albumului „I Am > I Was”, iar coloana sonoră a filmului „A Star is Born” a înregistrat o coborâre importantă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Albumul lui 21 Savage a fost vândut în 65.000 de unităţi în săptămâna încheiată pe 3 ianuarie, potrivit Nielsen Music. 

Actualul top Billboard a cunoscut mutări importante, odată cu încheierea perioadei Sărbătorilor de iarnă. Albumele cu melodii dedicate Crăciunului au părăsit top 10, iar între primele zece clasate au revenit discuri care s-au aflat în trecut în fruntea clasamentului.

„A Boogie wit da Hoodie” al rapperului Hoodie SZN s-a menţinut pe poziţia secundă, în a doua săptămână de la apariţie, cu 58.000 de unităţi vândute.

Albumul „Championships” al lui Meek Mill a urcat trei locuri, până pe trei, cu puţin peste 48.000 de unităţi vândute în a cincea săptămână de top, iar „beerbongs & bentleys” al lui Post Malone a revenit între primele zece, pe locul al patrulea, în urcare şapte poziţii, cu 48.000 de unităţi vândute în a 36-a săptămână de la lansare.

Coloana sonoră a animaţiei „The Spider-Man: Into the Spider-Verse” a revenit pe cea mai înaltă poziţie pe care a ocupat-o, a cincea, cu 46.000 de unităţi vândute, în urcare opt locuri, în a treia săptămână de la lansare.

Cinci albume foste numărul 1 completează top 10: „Scorpion” al lui Drake a urcat opt locuri, până pe şase, cu 44.000 de unităţi vândute în a 27-a săptămână de la lansare, „Astroworld” al lui Travis Scott s-a clasat pe şapte, în urcare trei locuri, după ce a fost vândut în aproximativ 44.000 de unităţi în a 22-a săptămână, coloana sonoră „The Greatest Showman” a coborât trei locuri, până pe opt, cu 43.000 de unităţi vândute în a 56-a săptămână de la lansare, „Dying to Live” al lui Kodak Black s-a menţinut pe locul al nouălea, cu 40.000 de unităţi vândute în a treia săptămână de la apariţie, iar coloana sonoră „A Star is Born” (Lady Gaga şi Bradley Cooper) a coborât şase locuri, până pe zece, cu 40.000 de unităţi vândute în a 13-a săptămână de top.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de descărcări sunt egale cu un album).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.