Regizoarea şi autoarea de bandă desenată Marjane Satrapi revine, după cinci ani de la "The Voices", cu un film despre viaţa şi moştenirea fizicianei şi chimistei Marie Curie pe care îl va prezenta în închiderea Festivalului de Film de la Toronto, potrivit site-ului francetvinfo.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Radioactive" va fi prezentat în închiderea Festivalului de Film de la Toronto, pe 15 septembrie. 

Acest film ambiţios reface, din 1870 până în prezent, viaţa şi descoperirile celebrei cercetătoare franceze marie Curis, dar şi consecinţele activităţii ei. 

Cu Rosamund Pike ("A Private war") în rolul fizicianei, acest film biografic povesteşte întâlnirea cu omul de ştiinţă Pierre Curie, interpretat de Sam Riley ("Control"), descoperirea radioactivităţii, premiul ei Nobel şi arată impactul descoperirilor sale în ştiinţă şi în istoria secolului XX. 

Marjane Satrapi (un pseudonim), născută în Iran, a devenit cunoscută la începutul anilor 2000 pentru activitatea ei în domeniul benzii desenate, cu succese internaţionale precum autobiografia sa în patru volume "Persepolis" (2000) şi "Poulet aux prunes", în 2004. Odată cu adaptarea acestor două BD-uri pentru ecran, care au fost primite bine de public şi de critica de specialitate, artista se va lansa în 2007 în cinema. 

Mai târziu, ea va încerca să îşi diversifice arta cu două filme, "La Bandes des Jotas", în 2013, şi comedia horror americană "The Voices", în 2014, însă nu a avut un succes clar. 

Lungmetrajul biografic este produs de compania Working Title. Filmul a fost realizat pe baza cărţii "Radioactive: Marie & Pierre Curie: A Tale of Love and Fallout", un roman grafic de Lauren Redniss, publicat în anul 2010.

Marjane Satrapi, născută pe 22 noiembrie 1969, este o romancieră, graficiană, ilustratoare, regizoare şi autoare de cărţi pentru copii, care deţine dublă cetăţenie - franceză şi iraniană. A fost recompensată cu numeroase trofee şi nominalizări - inclusiv o nominalizare la Oscar - pentru lungmetrajul ei de debut, filmul de animaţie ”Persepolis” (2007). A avut succes şi cu următoarele ei pelicule - ”Iubire persană/ Poulet aux prunes” (2011), ”The Gang of the Jotas” (2012), ”The Voices” (2014) şi ”Tales from the Hanging Head” (2014).

Marie Curie (7 noiembrie 1867 - 4 iulie 1934) a fost o cercetătoare poloneză stabilită în Franţa, dublă laureată a premiului Nobel, fiind singura savantă din lume care a câştigat două premii Nobel în două domenii diferite - fizică şi chimie. A introdus în fizică termenul de ”radioactivitate”. Marie Curie este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivăţii naturale şi al aplicaţiilor acestora în medicină. A fost căsătorită cu fizicianul Pierre Curie, la rândul lui laureat al premiului Nobel pentru fizică. Una dintre fiicele lor, Irène Joliot-Curie, a câştigat premiul Nobel pentru chimie în 1935.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.