Mai mulţi fani ai cântăreţei Britney Spears au protestat luni la Los Angeles cerând ca artista să fie externată din unitatea de tratament unde se crede că este internată împotriva voinţei ei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un grup de protestatari s-au adunat în faţa primăriei din West Hollywood cu pancarte pe care a fost scris „Free Britney” şi „Truth Will Set Her Free” (adevărul o va elibera, n.r.), scrie The Hollywood Reporter.

Protestul a fost transmis în direct pe YouTube, iar participanţii au strigat: „Hey, ho, Larry Rudolf has got to go!” - prin asta susţinând că managerul artistei este cel care a decis internarea ei.

La începutul lunii aprilie, presa americană a anunţat că Spears s-a internat pentru un program de 30 de zile într-un spital de psihiatrie, ca urmare a problemelor de sănătate cu care s-a confruntat tatăl ei. În duminica Paştelui, ea a primit o zi liberă pentru a sărbători cu familia, a scris revista People.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.