Producătorii Elizabeth Karlsen şi Stephen Woolley, cunoscuţi pentru filme precum „Carol”, „Their Finest” şi „Colette”, vor primi trofee BAFTA onorifice, pentru contribuţia la cinematografia britanică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi condus compania Number 9 Films şi vor primi trofeele onorifice la gala din 10 februarie. Între cei care au primit acest premiu din partea British Academy of Film and Television Arts se numără Mike Leigh, Kenneth Branagh, Ridley şi Tony Scott.

„Elizabeth şi Stephen sunt doi dintre cei mai importanţi producători din Marea Britanie, a căror contribuţie la industria filmului în ultimele patru decenii este remarcabilă”, a spus Marc Samielson, preşedinte ale Comitetului BAFTA. „Angajamentul lor pentru a produce filme independente în Marea Britanie care depăşesc bariere şi ajung la publicul din întreaga lume este o inspiraţie pentru noi toţi”.

Cariera lui Woolley a început în anii 1970. El a condus cinematograful Scala din Londra şi a fost fondator al Palace Pictures, care a distribuit filme ca „When Harry Met Sally” şi „The Evil Dead”. A colaborat cu Neil Jordan, amândoi producând filme precum „Interview with the Vampire” şi „Mona Lisa.”

Karlsen a lucrat la filme semnate de Bill Sherwood - „Parting Glances”, „Little Voice” şi „Neon Bible”, Jean-Baptiste Mondino şi Jim Jarmusch. A coprodus „The Crying Game” împreună cu Woolley.

Între proiectele celor doi la Number 9 se numără „So Much Love”, despre cântăreaţa britanică Dusty Springfield.

Trofeul BAFTA este acordat în onoarea lui Michael Balcon, producător britanic cunoscut pentru proiectele de la Ealing Studios.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.