Prinţul William şi actorii Leslie Odom Jr, Renée Zellweger şi Priyanka Chopra Jonas se numără între prezentatorii premiilor BAFTA, care vor fi acordate sâmbătă şi duminică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Clara Amfo, Edith Bowman şi Dermot O’Leary vor fi gazdele evenimentului din 10 şi 11 aprilie.

Amfo, prezentatoare a BBC Radio 1, va găzdui prima seară a premiilor, când vor fi anunţaţi opt câştigători BAFTA. Actorul şi producătorul Noel Clarke va primi trofeul pentru contribuţia extraordinară la cinematografia britanică.

Prinţul William, duce de Cambridge, va discuta cu designerul de costume Jenny Beavan, de trei ori premiat cu BAFTA, şi cu make up artistul şi hair designerul Sharon Martin despre filmările în timpul carantinei şi despre meseria de cineast. 

În prima seară actorul Leslie Odom Jr., nominalizat pentru rolul secundar din „One Night in Miami”, va cânta piesa „Speak Now” din film.

Edith Bowman (BBC Radio 5, realizatoare a podcastului „soundtracking”) şi Dermot O’Leary (ITV, BBC Radio 2) vor fi gazdele celei de-a doua seri, 11 aprilie, când vor fi înmânate 17 premii, iar cineastul Ang Lee va primi trofeul onorific BAFTA Fellowship.

Toţi nominalizaţii vor participa prin sistem videoconferinţă.

Între prezentatorii caştigătorilor se numără Asim Chaudhry, Sophie Cookson, Phoebe Dynevor, Chiwetel Ejiofor, Cynthia Erivo, Hugh Grant, Richard E. Grant, Tom Hiddleston, Felicity Jones, Gugu Mbatha-Raw, James McAvoy, David Oyelowo, Pedro Pascal şi Jonathan Pryce.

Alţi prezentatori li se vor alătura de la Los Angeles, inclusiv Rose Byrne, Andra Day, Anna Kendrick şi Renée Zellweger.

Prinţul William, preşedinte al BAFTA din 2010, va livra duminică un discurs în care va vorbi despre rezistenţa industriei filmului pe parcursul ultimului an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.