"Piaf! The Show", spectacolul în interpretarea extraordinarei Nathalie Lermitte, ajunge şi în România la 3 martie 2024. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului, iar biletele pot fi achiziţionate de la bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro, şi din reţelele iaBilet şi Entertix.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Considerat cel mai mare succes francofon din lume, spectacolul "Piaf! The Show" a avut mai mult de 600 de reprezentaţii în peste 50 de ţări, depăşind vânzări de peste un milion de bilete, o realizare deosebită pentru această producţie care contribuie în mod semnificativ la promovarea patrimoniului muzical francez şi a culturii francofone în întreaga lume. "Piaf! The Show" a avut primul spectacol pe 7 septembrie în Mexico City şi urmează să ajungă în peste 30 de ţări în acest an, printre care şi România. 

Conceput şi regizat de Gil Marsala, "Piaf! The Show" este unanim considerat de apropiaţii celebrei Édith Piaf cel mai frumos tribut adus vreodată carierei cântăreţei şi s-a jucat cu casa închisă pe scenele celebrelor teatre din lume, precum Carnegie Hall din New York sau Olympia din Paris.

De la debutul carierei sale în 1935 şi până la momentul trecerii sale în nefiinţă, în 1963, Édith Piaf, născută Édith Giovanna Gassion, a fost şi a rămas o figură emblematică în peisajul musical mondial. Ea este considerată cea mai mare cântăreaţă din Franţa şi una dintre cele mai celebre interprete ale secolului XX. În 1935, la vârsta de 20 de ani, în timp ce cânta pe străzile din Paris, Piaf a fost descoperită de proprietarul unui club de noapte. Acesta i-a insuflat încredere promiţătoarei interprete, i-a dat celebrul pseudonim (La Môme), care mai târziu va deveni parte din numele ei de scenă şi a promovat-o spre celebritate. Ea a devenit celebră pentru interpretarea unor cântece remarcabile precum "La Vie en Rose," "Non, je ne regrette rien" şi "Milord." Aceste melodii s-au transformat în scurt timp în capodopere muzicale şi sunt strâns asociate de talentul şi pasiunea inconfundabile ale artistei. Cu o voce care emoţiona profund şi versuri care surprindeau inimile ascultătorilor, Édith Piaf a creat muzică care a rezistat trecerii timpului.

La mai bine de un secol de la naşterea sa şi la 60 de ani de la trecerea sa în eternitate (10 octombrie 1963), moştenirea muzicală a lui Edith Piaf trăieşte în continuare. Artişti de pretutindeni îi aduc un omagiu, reinterpretând melodiile sale celebre. Cu spectacole precum Piaf! The Show, artişti ca Nathalie Lermitte aduc pe scenă viaţa şi muzica ei într-o manieră care continuă să încânte publicul.

Alain Delon spunea despre Nathalie Lermitte: "Pentru că este o mare cântăreaţă şi o mare actriţă, ea nu o imită pe Piaf... ci este Piaf pe scenă!" Nathalie Lermitte s-a născut într-o familie de muzicieni şi a început să cânte încă de la vârsta de şase ani în trupa tatălui ei, iar la optsprezece ani a lansat primul album «Tu es tout ce que j’aime», două extrase pe single vânzând peste 400.000 de copii.

Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la moartea lui Édith Piaf, Gil Marsalla şi compania Directo Prod au anunţat un impresionant turneu global, cuprinzând nu mai puţin de 120 de concerte. La 9 octombrie, aceştia au primit şi trofeul Million Spectators de la primarul oraşului Nisa (Franţa). Gil Marsalla şi Director Prod sunt încântaţi să contribuie la conservarea acestui patrimoniu muzical în lume.

Biletele pentru spectacolul PIAF! The Show pot fi achiziţionate de la bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro şi din reţelele iabilet şi entertix.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.