Phil Collins a declarat recent pentru ziarul The Times din Londra că a fost la un pas de moarte în 2024 din cauza unor complicaţii de sănătate provocate de abuzul de alcool, scrie Variety.
Solistul trupei Genesis a explicat că a fost internat iniţial într-un spital elveţian pentru dependenţă de alcool la sfârşitul anului 2023. A fost externat iniţial, dar a fost readmis la scurt timp după aceea şi internat la terapie intensivă. Collins spune că a fost în mare parte inconştient în timpul celei de-a doua internări.
„Rinichii îmi cedau, organele îmi încetau pur şi simplu să mai funcţioneze”, a spus Collins. „Oamenii veneau să-şi ia rămas bun. Dar nu-mi amintesc să fi venit. Habar n-aveam ce se întâmpla. Toţi erau îngrijoraţi că nu o să mă mai vadă niciodată. Totul ar fi putut să se termine foarte rău”.
Collins şi-a amintit că cei cinci copii ai săi au fost aduşi de urgenţă lângă el, crezând că tatăl lor era pe punctul de a muri. El a spus că, la momentul respectiv, „trebuiau luate unele decizii de genul «Îl mai ţinem pe Phil la aparate?»”.
„Am avut mare noroc că am scăpat cu bine din situaţia aceea”, a adăugat el. „Inutil să spun că de atunci nu am mai băut niciun strop”.
Collins a fost întotdeauna foarte deschis în privinţa problemelor sale de sănătate. La începutul anului 2026, el a declarat pentru BBC Two că a suferit cinci operaţii la genunchi. Într-un interviu mai recent acordat emisiunii BBC Breakfast, Collins a spus că este „mai sănătos acum decât am fost de ceva vreme” şi se gândeşte adesea să revină la înregistrări şi concerte.



























