Comedia „Campeones”, regizată de Javier Fesser, este propunerea Spaniei pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut joi de actorul Daniel Grao împreună cu preşedintele Academiei Spaniole de Film, Mariano Barroso.

Pe lista scurtă, alături de „Campeones”, s-au aflat „Handia” (Jon Garaño şi Aitor Arregui), marele câştigător al premiilor Goya de anul acesta, şi „Todos lo saben” (Asghar Farhadi), cu Javier Bardem, Penélope Cruz şi Ricardo Darín în distribuţie.

„Campeones” spune povestea unui antrenor de baschet care este condamnat să facă muncă în folosul comunităţii şi ajunge să pregătească o echipă formată din jucători cu handicap mintal. Din distribuţie fac parte Javier Gutiérrez, Athenea Mata şi Juan Margallo.

Anul trecut, Spania a fost reprezentată de „Verano 1993/ Estiu 1993”, lungmetrajul de debut al Carlei Simón, care nu a ajuns în lista nominalizărilor.

Lista scurtă a filmelor străine propuse pentru o nominalizare la premiile Oscar va fi anunţată în luna decembrie, iar nominalizările, pe 22 ianuarie 2019.

Cea de-a 91-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie 2019.

România va fi reprezentată în cursa pentru o nominalizare de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” al lui Radu Jude.

Între ţările care şi-a anunţat propunerile se numără Japonia - „Shoplifters” (Hirokazu Kore-eda, premiat cu Palme d'Or la Cannes), Turcia - „The Wild Pear Tree” (Nuri Bilge Ceylan), Marea Britanie - „I am Not a Witch” (Rungano Nyoni), Ucraina - „Donbass” (Sergei Loznitsa), Slovacia - „The Interpreter” (Martin Sulik), Columbia - „Pájaros de verano” (Cristina Gallego şi Ciro Guerra), Germania - „Never Look Away” (Florian Henckel von Donnersmarck) şi Venezuela - „La Familia” (Gustavo Rondón Córdova).

Lungmetrajul premiat la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2018 a fost producţia chiliană „Una mujer fantástica”, de Sebastián Lelio.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.