Concursul muzical Eurovision de anul viitor va avea loc în oraşul elveţian Basel, a anunţat vineri televiziunea publică SRG, relatează Reuters.
Elveţia este gazda Eurovision 2025 după ce cântăreţul Nemo a câştigat concursul din acest an de la Malmo, Suedia.
Finala Eurovision, care anul acesta a fost urmărită de 163 de milioane de telespectatori din întreaga lume, va avea loc la 17 mai 2025.
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Autorităţile au declarat că spectacolul va fi găzduit de St Jakobshalle din Basel, care poate găzdui 12.000 de spectatori.
Guvernul a declarat că va înainta consiliului oraşului o propunere de finanţare în valoare de 34,9 milioane de franci elveţieni (41,2 milioane de dolari) pentru acest eveniment. Oraşul va primi un impuls economic de la sutele de mii de fani care vor lua cu asalt restaurantele, hotelurile şi barurile sale.
Deşi costurile de găzduire sunt substanţiale, atunci când concursul a avut loc la Liverpool, în 2023, economia locală a fost stimulată cu aproape 55 de milioane de lire sterline (72,5 milioane de dolari), potrivit autorităţilor regionale. În total, 473.000 de persoane au participat la evenimentele Eurovision din oraş, iar alte 306.000 au vizitat oraşul pentru a lua parte la evenimente.
Basel a învins concurenţa din Geneva pentru a găzdui evenimentul din mai 2025. Cele două oraşe elveţiene au fost finalistele alese în funcţie de criterii care au inclus conexiunile de transport, capacitatea hotelieră şi securitatea. Alţi factori au inclus spaţiile disponibile, sustenabilitatea şi modul în care oraşul elimină deşeurile, precum şi experienţa cu evenimentele de mare amploare.
„Felicitări oraşului Basel”, au declarat Reto Peritz şi Moritz Stader, coproducătorii executivi ai concursului Eurovision. „Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu dvs. pentru a face ESC o experienţă de neuitat pentru toată lumea”, au transmis aceştia.
În plus faţă de Geneva, alte cereri de a găzdui evenimentul au venit de la Zurich şi în comun de la Berna şi Biel, oraşul natal al lui Nemo.
„ESC 2025 (Eurovision Song Contest - n.r.) oferă oraşului Basel şansa de a ajunge la un public de milioane de persoane şi de a le inspira prin calităţile oraşului”, a declarat Consiliul de administraţie al oraşului Basel. „Basel va putea să se prezinte unui public global ca un oraş european, cosmopolit, al culturii şi ca un loc de desfăşurare atractiv şi modern”, promit gazdele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.