Starul pop american Katy Perry a ajutat o tânără spectatoare pe care o invitase pe scenă, după ce aceasta s-a prăbuşit. Cântăreaţa a anunţat ulterior că fata în vârstă de 12 ani se simte „mult mai bine”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După ce a scăpat la limită de un incident la Adelaide Entertainment Centre din Australia la sfârşitul lunii iunie, vedeta pop revine în actualitate cu un alt un eveniment nefericit.

Duminică, 3 august, în timp ce cânta la Little Caesars Arena din Detroit, în Statele Unite, artista americană a venit în ajutorul unei admiratoare pe care o invitase pe scenă pentru a o ajuta să cânte hit-ul „The One That Got Away”.

Fata s-a prăbuşit în timp ce schimba câteva cuvinte cu idolul ei. În imaginile surprinse de mulţime, ea poate fi văzută tremurând din tot corpul. Katy Perry a observat stresul ei şi i-a cerut să „respire” de mai multe ori chiar înainte de a cădea. Cântăreaţa s-a grăbit să-i vină în ajutor. Ea a renunţat la microfon şi şi-a întrerupt concertul până la sosirea agenţilor de pază, iar pompierii au evacuat-o pe spectatoare pe o targă.

După o rundă de aplauze, Katy Perry a spus: „Uneori eşti atât de curajos să urci pe scenă încât emoţia poate deveni copleşitoare. Înţeleg perfect cum s-a simţit ea”. Cântăreaţa şi-a reluat apoi prestaţia până la piesa „Roar”, în mijlocul căreia şi-a liniştit publicul. „Se simte mult mai bine acum”, a spus cântăreaţa despre tânără.

Pe reţelele de socializare, mulţi fani au felicitat-o pe Katy Perry pentru gestul său. „Nu am văzut niciodată un artist să gestioneze o astfel de situaţie mai bine decât ea”, a scris un fan, mergând până la a o numi un „adevărat înger păzitor”. „Chiar are o inimă imensă”, „atâta generozitate”, au spus alţii. Unii utilizatori de internet au fost mai critici. Aceştia bănuiesc că tânăra spectatoare s-a prăbuşit deliberat pe scenă pentru a atrage toată atenţia. Ei au considerat că prăbuşirea ei a fost „foarte ciudată” pentru a fi vorba de un caz de disconfort.

Acest eveniment se adaugă numeroaselor incidente care au avut loc de la lansarea „The Lifetimes Tour” al lui Katy Perry. În iunie, starul pop american s-a speriat pe scenă în Australia, când cuşca sa metalică a început să se clatine. Un incident similar a avut loc în 21 iulie la San Francisco, unde cântăreaţa aproape că a căzut din fluturele său uriaş în urma unei probleme tehnice. Katy Perry va concerta în 24 octombrie la Accor Arena, unde fanii parizieni speră să nu aibă parte de incidente.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.