Moş Crăciun şi-a reînnoit permisul de pilot de curse comerciale, după ce a trecut cu succes un examen scris şi un control medical - în ciuda unei glicemii cam ridicate - şi va putea să îşi piloteze sania trasă de reni pe cerul nocturn în Ajun de Crăciun, au anunţat, joi, reprezentanţii Transport Canada (Ministerul Transporturilor din Canada), citaţi de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Moş Crăciun a primit noul permis de pilot din partea lui Marc Garneau, ministrul Transporturilor din Canada, un fost astronaut, potrivit unui mesaj video publicat pe contul de Twitter al Transport Canada.

”Moş Crăciun, am veşti bune pentru tine. Încă o dată ai luat examenul de pilot şi....uite, acesta este certificatul tău”, îi spune Marc Garneau lui Moş Crăciun, care poartă celebrul costum roşu, pălărie şi mănuşi negre.

În acel video, Moş Crăciun trece un test de vedere, alcătuit exclusiv din literele ”H” şi ”O” - care compun tradiţionala formulă de adresare a acestuia: ”Ho, Ho, Ho!” - şi pune la dispoziţia autorităţilor un test de urină.

”Sănătatea ta este bună. Glicemia este puţin cam mare, dar eşti bun de pornit la drum, iar asta e vestea cea bună”, îi spune ministrul canadian lui Moş Crăciun, care răspunde printr-un râs.

Marc Garneau îl avertizează însă pe Moş Crăciun şi în legătură cu elementele care pot să îi distragă atenţia în timpul condusului: ”Îţi reamintesc: să nu foloseşti telefonul mobil, să nu trimiţi SMS-uri în timp ce îţi conduci sania pe cerul nopţii”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.