Artistul Damian Drăghici revine pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, în 29 martie, cu „Meditaţii Lăutăreşti”. Concertul promite o incursiune în muzica lăutărească autentică, reinterpretată într-un stil prin care artistul îşi continuă misiunea de a readuce în prim-plan tradiţia sonoră a României, anunţă organizatorii.
„Este muzica neamului meu, muzica cu care am crescut, muzica ce ne-a învăţat de mici copii cum să fim dezinhibaţi, muzica ce ne-a arătat cum părinţii şi familiile noastre se pot transforma atunci când o ascultă şi care ne-a arătat ce sentimente trezeşte în oameni. Muzica lăutărească este jazzul nostru românesc, aşa cum bebop-ul este muzica lăutărească a americanilor”, spune Damian Drăghici.
Spectacolul „Meditaţii Lăutăreşti” este un omagiu adus lăutarilor de altădată, o celebrare a muzicii mătuşii lui Damian, Romica Puceanu, a unchilui lui, Fărâmiţă Lambru şi a străbunicului lui, Fănică Luca. Acest concert unic îmbină elemente de folclor, jazz şi world music într-o experienţă sonoră memorabilă. Publicul va fi martorul unei călătorii muzicale pline de emoţie, alături de unul dintre cei mai virtuosi artişti ai naiului, recunoscut pe marile scene internaţionale.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Primul român care a absolvit prestigiosul Berklee College of Music din Boston, Damian Drăghici şi-a clădit o carieră impresionantă, fiind şi câştigător de premiu Grammy. De-a lungul timpului, a colaborat cu nume sonore precum Joe Cocker, Zucchero, Cyndi Lauper, James Brown şi Shaggy. Artistul a reuşit să îmbine diverse stiluri muzicale, de la folclor şi jazz, la pop instrumental şi new age.
Drumul său muzical a început de la o vârstă fragedă, iar pasiunea pentru nai l-a purtat pe marile scene ale lumii, având peste 50 de ani de activitate. Acum, Damian Drăghici revine cu proiectul său de suflet, menit să readucă în atenţia publicului frumuseţea inegalabilă a muzicii lăutăreşti.
Evenimentul „Meditaţii Lăutăreşti” este un prilej unic de a redescoperi muzica autentică românească într-o interpretare modernă, sensibilă şi profundă. Biletele sunt deja puse în vânzare pe platforma oficială de ticketing IaBilet.ro şi se apropie de sold-out.
• VIP Meet & Greet + acces la After Party – 400 lei
• VIP - Early Bird – 175 lei
• Categoria 1 - Early Bird – 150 lei
• Categoria 2 - Early Bird – 120 lei
• Categoria 3 - Early Bird – 91 lei
• Categoria 4 - Early Bird – 66 lei

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...