„Luna lui Jupiter”, semnat de regizorul maghiar cu origini româneşti Kornél Mundruczó, prezentat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes în 2017, intră în cinematografele din România pe 15 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul spune povestea unui refugiat sirian împuşcat de un poliţist de frontieră atunci când încearcă să intre ilegal în Ungaria. El descoperă că are o nouă putere, poate levita.

Titlul filmului lui Mundruczó este inspirat de unul dintre cei patru sateliţi ai planetei Jupiter, Europa, luna de gheaţă.

Regizor de film, teatru şi operă, Kornél Mundruczó, în vârstă de 43 de ani, este una dintre vocile originale ale cinematografiei contemporane din Ungaria. S-a făcut remarcat la Cannes cu filmul „Johanna” (2005), un musical produs de celebrul Béla Tarr, o adaptare a poveştii Ioanei d'Arc, prezentat în secţiunea Un Certain Regard. Succesul internaţional de public a venit în 2014, când regizorul a câştigat premiul aceleaşi secţiuni - Un Certain Regard – cu „Oraşul câinilor/ White God”, în care Lili, o fată în vârstă de 13 ani, luptă pentru a-şi proteja câinele, Hagen.

Kornél Mundruczó a obţinut până acum peste 40 de premii, dintre care două la Cannes, unde a avut şi şapte nominalizări. A montat spectacole de teatru şi operă în Ungaria şi în lume , iar din 2009 a înfiinţat compania de teatru Proton Theatre, împreună cu Dóra Büki.

Filmul va rula în cinematografe din Bucureşti, Constanţa, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea şi Iaşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.