Lita Ford va concerta la Bucureşti pe 14 martie

Lita Ford va concerta la Bucureşti pe 14 martie

Cântăreaţa rock Lita Ford, care a debutat în anii 1970 cu trupa The Runaways, va concerta pentru prima dată la Bucureşti pe 14 martie.

Concertul va avea loc la Sala Palatului din Capitală, iar biletele au preţuri de 65, 85, 130 şi 170 de lei şi pot fi cumpărate de pe vreaubilet.ro.

Lita Ford, născută la Londra, pe 19 septembrie 1958, a debutat la jumătatea anilor 1970, în California, în grupul The Runaways, între anii 1975-1979, din care făcea parte şi Joan Jett.

În 1980, Lita Ford şi-a început cariera solo şi a debutat cu albumul ”Out for Blood”, în 1983, care nu s-a bucurat de succes. Următorul material discografic, ”Dancin' on the Edge” (1984), de pe care fac parte single-urile ”Fire in My Heart” şi "Gotta Let Go", a adus-o în atenţia publicului, iar după acesta a semnat un contract cu Sharon Osbourne Management. În 1988, a revenit cu un sound pop-metal, albumul ”Lita”, care conţine piese ca ”Kiss Me Deadly”, ”Close My Eyes Forever”, în duet cu Ozzy Osbourne, şi ”Falling In and Out of Love”, o piesa scrisă împreună cu Nikki Sixx de la Mötley Crüe. 

În 1990, ea a lansat albumul ”Stiletto”, care nu s-a mai bucurat de acelaşi succes, ”Dangerous curves” a apărut în 1991” şi ”Black”, în 1995. Până în 2008, ea s-a retras din activitate, dedicându-şi timpul celor doi fii ai săi.

Lita Ford a revenit pe scenă alături de o nouă trupă şi a lansat materialul de studio ”Wicked Wonderland” în 2009. Un alt disc a apărut în 2012 - ”Living Like a Runaway”. Cel mai recent album al Litei Ford, ”Time Capsule”, a fost lansat în primăvara anului trecut, când a apărut şi volumul de memorii care poartă semnătura sa - ”Living Like a Runaway: A Memoir”.

Între artiştii cu care a colaborat se numără Cherie Currie, fostă colegă din trupa The Runaways, Lemmy Kilmister, Ozzy Osbourne, şi Tony Iommi, cu care a fost şi logodită o scurtă perioadă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor