Kate Middleton a declarat, marţi, în timpul unei vizite la Muzeul Foundling din Londra, că este extrem de încântată de logodna Prinţului Harry cu actriţa Meghan Markle, informează people.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Eu şi William suntem extrem de încântaţi. Este un moment minunat pentru orice cuplu, iar noi le urăm toate cele bune şi sperăm să se bucure de acest moment fericit”, le-a spus ducesa de Cambridge reporterilor.

Kate Middleton, în vârstă de 35 de ani, a vizitat muzeul cu scopul de a afla mai multe despre cum foloseşte instituţia arta şi creativitatea ca mijloace pentru a sprijini şi implica copii şi familii vulnerabile.

Ducesa de Cambridge, care a sprijinit terapia prin artă pentru rolul pe care aceasta îl are în mai multe dintre organizaţiile caritabile pe care ea le susţine, s-a întâlnit la muzeu cu familii şi copii, inclusiv preşcolari, care au beneficiat de programe educaţionale şi de mobilizare ale instituţiei muzeale.

Acest muzeu celebrează Spitalul Foudling, înfiinţat în 1739 de filantropul Thomas Coram cu scopul de a le oferi îngrijire copiilor care riscau să fie abandonaţi. Aceasta a fost prima organizaţie caritabilă pentru copii din Regatul Unit şi prima galerie publică de artă. Spitalul îşi continuă în prezent activitatea drept organizaţia de caritate pentru copii Coram. În perioada 1741 – 1954, spitalul Foundling a îngrijit şi educat aproximativ 25.000 de copii.

Anunţul logodnei prinţului Harry cu actriţa americană Meghan Markle a fost făcut luni de Clarence House, reşedinţa Prinţului de Wales şi a Ducesei de Cornwall, iar detalii privind ziua nunţii vor fi transmise cât de curând.

Arhiepiscopul de Canterbury a spus că anunţul logodnei l-a „încântat” şi a spus că cei doi vor avea o cununie religioasă.

Markle a mai fost căsătorită, însă Biserica Catolică a Angliei a decis în 2002 că persoanele divorţate se pot recăsători religios.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.