Trupa rock britanică Judas Priest plănuieşte, pentru 2019, marcarea celei de-a 50-a aniversări, o „incredibilă piatră de hotar” pentru grup, după cum a declarat liderul Rob Halford.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Solistul grupului a vorbit despre această aniversare la un post de radio din Philadelphia, confirmând că trupa pregăteşte ceva special pentru anul viitor.

„Avem deja discuţii în trupă, cu casa noastră de discuri, promoterii şi managementul. Avem câteva idei şi, când ne vom apropia de o concluzie, vă vom anunţa”, a spus Halford, citat de loudersound.com. „Va fi un an excelent - ce sărbătoare! Încă o incredibilă piatră de hotar pentru Judas Priest şi suntem nerăbdători să împărtăşim asta cu toată lumea”.

Luna trecută, Judas Priest a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului „Firepower”, prin care îşi promovează cel mai recent album, al 18-lea material de studio.

Tot în iulie, trupa a inaugurat fundaţia Glenn Tipton Parkinson, iar banii strânşi prin aceasta vor fi donaţi către cercetările în cazul acestei boli cu care a fost diagnosticat unul dintre chitariştii grupului.

Tipton a anunţat la începutul anului că nu va participa la turneul actual al formaţiei, iar el a fost înlocuit de Andy Sneap, chitaristul trupei Hell. 

În prezent, Judas Priest se află cu turneul „Firepower” în SUA. Acesta va ajunge şi în Canada şi America de Sud, unde se va încheia în noiembrie, în Brazilia.

Înfiinţată în Birmingham, în 1969, de chitaristul K.K. Downing şi basistul Ian Hill, trupa Judas Priest a lansat albumul de debut - „Rocka Rolla” - în 1974, după ce solistul Rob Halford, toboşarul John Hinch şi chitaristul Glenn Tipton s-au alăturat formaţiei. Grupul, considerat pionier al stilului heavy metal, a lansat 18 albume de studio, iar între cele mai cunoscute şi apreciate de critica de specialitate se numără „Sin after Sin” (1977), „Killing Machine” (1978, lansat drept „Hell Bent for Leather” în SUA), „British Steel” (1980), „Turbo” (1986) şi „Painkiller” (1990). 

Grupul a câştigat un premiu Grammy în 2010, la categoria „Best Metal Performance”, iar anul trecut a fost nominalizat pentru a fi inclus în 2018 în Rock and Roll Hall of Fame.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.