Cinci jucării de pluş - un urs, un măgar, un cangur, un porc şi un tigru - datând de la începutul anilor 1920, care au aparţinut fiului scriitorului A.A. Milne şi au inspirat celebra serie ”Winnie-the-Pooh”, creată de acesta, au fost recondiţionate şi se află expuse la New York Public Library, scrie The Huffington Post.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Winnie-the-Pooh, Eeyore, Kanga, Piglet şi Tigger au ajuns în custodia bibliotecii din New York în 1987, iar în urmă cu un an, experţii în conservare ai instituţiei au decis că aceste cinci personaje au nevoie de recondiţionare.

”Biblioteca Publică din New York a luat foarte în serios recondiţionarea acestor jucării îndrăgite. Cu mare grijă şi datorită tehnicilor avansate de conservare textilă, am decis să este timpul să încercăm restaurarea acestor comori”, a spus curatorul Michael Inman. ”Ca rezultat al tratamentului care le-a fost aplicat, jucăriile nu au fost doar curăţate, reparate şi reasamblate, dar au revenit la stadiul de a arăta foarte similar cu ceea ce erau când se aflau în posesia familiei Milne”, a mai spus el.

Jucăriile originale (Foto: New York Public Library)
Jucăriile originale (Foto: New York Public Library)

Christopher Robin, fiul lui A.A. Milne, a primit ursul de pluş, cumpărat de la magazinul Harrods, pe 21 august 1921. Numele de Winnie i-a fost pus de la un urs negru, care trăia în gradina zoologică din Londra la acea vreme.

Animalele de jucărie l-au inspirat pe Milne pentru a scrie cărţile ”Winnie-the-Pooh”, în 1926, şi ”The House at Pooh Corner”, în 1928, care au fost sursa adaptărilor, filmelor şi serialelor TV care au urmat.

Când Christopher Robin a crescut, familia a vândut jucăriile editorului E. P. Dutton, fără a-l da pe Roo, jucărie care s-a pierdut într-o livadă în anii 1930.

Acum, jucăriile se află expuse în centrul pentru copii din cadrul New York Public Library.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.