Muzicianul francez Johnny Hallyday, care a murit pe 6 decembrie, la vârsta de 74 de ani, va fi înmormântat luni, pe insula caraibiană Saint-Barthélemy (St Barts). Prima lui soţie, cântăreaţa şi actriţa Sylvie Vartan, a declarat că are inima frântă şi că este trist că artistul va fi departe de toţi cei care îl iubesc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sute de mii de persoane s-au adunat, sâmbătă, în centrul Parisului pentru a-i aduce un omagiu lui Hallyday, iar peste 12 milioane de oameni au urmărit ceremonia la televizor. Aceasta a fost prima astfel de manifestare din Franţa de la moartea cântăreţei Edith Piaf, scrie AFP.

Cu câteva ore înainte de înmormântarea într-un cimitir aflat pe coasta insulei St Barts, prima soţie a lui Johnny Hallyday, Sylvie Vartan, a transmis AFP: „Cu inima frântă, trebuie să accept ideea că Johnny va fi înmormântat azi. Este foarte trist că Johnny va fi atât de departe de noi toţi care l-am iubit atât de mult”.

Vartan, în vârstă de 73 de ani, nu a însoţit cosciugul alb la St Barts, deşi copiii lor, David şi Laura Smet, se numără printre puţinii care vor participa la ceremonia de înmormântare.

Sylvie Vartan şi Johnny Hallyday formau „cuplul de aur” al Franţei în anii 1960, însă mariajul lor, care s-a încheiat în 1980, a fost tulbure. În 1966, Hallyday a încercat să se sinucidă pentru că îi era teamă că ea îl va părăsi.

„Johnny va fi mereu în inima mea... după 17 ani pasionali împreună, vă pot spune că prima dragoste nu moare niciodată”, a mai spus ea.

Michel Polnareff, un alt star al muzicii franceze, vechi prieten al lui Hallyday, a declarat în urmă cu două zile că i se pare „straniu că fanii vor fi privaţi de Johnny”.

„Este parte a moştenirii noastre. Mi se pare de neconceput că toţi cei ca mine, care sunt de neconsolat, sunt privaţi de a-i aduce omagiile” la mormânt.

Bruno Magras, liderul insulei caraibiene, a declarat pentru AFP ca Johnny Halyday şi-a dorit mereu să fie înmormântat în St Barts, unde avea o casă. Sute de locuitori ai insulei au organizat un priveghi pentru cântăreţ.

Jean-Philippe Smet, cunoscut cu numele Johnny Hallyday, s-a născut pe 15 iunie 1943. La vârsta de 13 ani a urcat pentru prima dată pe scenă. S-a întâmplat la Copenhaga, unde a cântat „La Ballade de Davy Crockett”. În 1957, a asistat la proiecţia filmului „Lovin’ You”, cu idolul său, Elvis Presley. Atunci s-a hotărât să devină cântăreţ de rock’n’roll.

La vârsta de 16 ani şi-a luat numele de Johnny Hallyday. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără „Johnny chante Hallyday” (1965), „Derrière l’amour” (1976), „Lorada” (1995), „Sang pour sang” (1999), „Le Coeur des hommes” (2007) şi „Ça ne finira jamais” (2008).

În 2014, la vârsta de 71 de ani, artistul, care a fost supranumit „Elvis francez”, a lansat cel de-al 49-lea album de studio, „Rester vivant”.

A lansat 46 de albume de studio, 25 de albume live, opt filme şi a câştigat 18 discuri de platină. Potrivit AFP, albumele lui Johnny Hallyday a fost vândute în peste 110 milioane de albume.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.