Johnny Depp a dat-o în judecată pe actriţa Amber Heard, care i-a fost soţie până în 2017, pe care o învinuieşte că i-a adus acuzaţii false de abuz şi căreia îi cere daune de 50 de milioane de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

The Blast, Deadline şi People au scris, fără a da mai multe detalii, că Depp a intentat procesul după ce Heard a publicat un editorial.

Divorţul actorilor Johnny Depp şi Amber Heard a fost finalizat în ianuarie 2017, după mai multe luni în care ea l-a acuzat de violenţă domestică, iar starul a acuzat-o de şantaj financiar.

„Mai întâi ea l-a abuzat fizic, apoi i-a abuzat reputaţia”, a declarat, în decembrie 2018, Adam Waldman, avocatul lui Depp, pentru USA Today.

Avocatul lui Heard a precizat că nu a văzut încă documentele şi plângerea depuse, ci doar articolele din presa americană. Totuşi, el a emis un comunicat în care condamnă acţiunea judecătorească „frivolă” şi a promis că nu o va opri pe Heard să vorbească despre violenţa domestică.

În luna decembrie a anului trecut, Amber Heard, în vârstă de 32 de ani, a scris un editorial în Washington Post în care vorbea despre consecinţele pe care a fost nevoită să le suporte pentru că a vorbit despre nevoia de stopare a violenţei domestice.

Johnny Depp s-a căsătorit cu Amber Heard, la insistenţele acesteia, spun apropiaţii, pe 3 februarie 2015, după aproape trei ani de relaţie. Mariajul lor a durat mai puţin de 18 luni. Actorul are doi copii - Lily-Rose, născută în 1999, şi Jack, născut în 2002 - cu Vanessa Paradis, de care s-a despărţit în 2012, după o relaţie de 14 ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.