James Blunt, Amy Macdonald şi Gigliola Cinquetti se numără printre artiştii străini care vor cânta la Cerbul de Aur 2018, ce va avea loc între 29 august şi 2 septembrie, iar organizatorii au pus în vânzare mai multe categorii de bilete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Cerbul de Aur 2018 - ediţie organizată de Televiziunea Română după 50 de ani de la debutul evenimentului - vor cânta, pe lângă britanicii James Blunt şi Amy Macdonald şi câştigătoarea marelui trofeu Eurovision 1964, Gigliola Cinquetti, violonistul ucrainean Edvin Marton şi cipriota Eleni Foureira, ocupanta locului secund la concursul Eurovision 2018.

TVR a transmis că în curând va anunţa participarea unui alt artist internaţional.

Pentru cele cinci zile ale festivalului, organizatorii au pus în vânzare mai multe categorii de bilete – Club Cerbul de Aur, VIP, Categoria 1, Categoria 2 şi Categoria 3 şi abonamente -, cu preţuri pornind de la 50 de lei. Acestea sunt disponibile în reţeaua Eventim.ro.

Juriul selecţiei pentru concursul de interpretare din cadrul festivalului Cerbul de Aur 2018 a ales 18 interpreţi din 15 ţări, cu trei mai mult decât era prevăzut iniţial.

Delia, Andra, Horia Brenciu, Loredana şi Carla’s Dreams se numără printre cântăreţii români care vor susţine recitaluri la Cerbul de Aur 2018.

În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o gală aniversară, două zile de concurs, o gală a festivalului şi evenimente adiacente.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. De-a lungul anilor, la festival au participat, între alţii, Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink şi Sheryl Crow.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.