Miliardarul australian James Packer, iubitul cântăreţei Mariah Carey, a părăsit-o pe artistă după aproape un an de la logodna cuplului, din cauza ”cheltuielilor extravagante” ale acesteia şi a faptului că interpreta americană a acceptat să apară într-un reality-show, potrivit unor surse citate de presa internaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Revista australiană Woman’s Day afirmă că mogulul australian, în vârstă de 49 de ani, a luat decizia de a despărţi de Mariah Carey din cauza reality-show-ului ”Mariah’s World” şi a stilului de viaţă exorbitant adoptat de diva americană.

”Totul s-a terminat”, a dezvăluit un prieten al miliardarului australian. ”James avea deja rezerve foarte mari faţă de noul reality-show al lui Mariah şi faţă de faptul că ea părea să fie dispusă să prezinte vieţile lor în faţa lumii întregi”, a adăugat aceeaşi sursă.

Potrivit aceleiaşi reviste, James Packer i-a permis cântăreţei Mariah Carey, în vârstă de 46 de ani, să păstreze inelul de logodnă - cu un diament în valoare de 10 milioane de dolari - pe care i l-a oferit la o petrecere privată organizată la New York în luna ianuarie, după o relaţie de 12 luni. 

Potrivit altor surse, familia lui James Packer nu ar fi aprobat relaţia celor doi, iar Mariah Carey a refuzat să asiste la petrecerea organizată cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a lui Gretel, sora cea mare a lui James, organizată la Sydney, în urmă cu câteva luni.

”Atunci când ea a refuzat să meargă în Australia la petrecerea organizată de ziua de naştere a lui Gretel, a apărut multă tensiune în familie. Mama lui ura să audă numele ei, iar prietenii apropiaţi ai lui James nu au crezut niciodată că ei se vor căsători”, a dezăluit o sursă.

Alte surse au sugerat că stilul cheltuitor al cântăreţei l-a îngrijorat pe miliardarul Packer: ”James este foarte generos, însă Mariah duce cheltuielile la un cu totul alt nivel”.

Relaţia cântăreţei cu magnatul australian a intrat în atenţia presei internaţionale în iunie 2015, când cei doi au fost văzuţi pentru prima dată în public, cu ocazia unei croaziere pe un iaht privat, în Marea Mediterană.

Mariah Carey şi James Packer au fost căsătoriţi fiecare de două ori.

Mariah Carey a fost căsătorită cu producătorul muzical Tommy Mottola, în perioada 1993 - 1997, şi cu rapperul Nick Cannon, în perioada 2008 - 2015. Artista şi Nick Cannon au împreună doi copii, gemenii Moroccan şi Monroe, care s-au născut pe 30 aprilie 2011.

James Packer a fost căsătorit cu Jodhi Meares, în perioada 1999 - 2007, şi cu Erica Baxter, în perioada 2007 - 2013. Magnatul australian are trei copii cu cea de-a doua soţie - Indigo, născută pe 27 iulie 2008, Jackson Lloyd, născut pe 1 februarie 2010, şi Emmanuelle Sheelah, născută pe 22 septembrie 2012.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.