Iranul şi-a ales propunerea pentru Oscar 2019, drama „No Date, No Signature” a lui Vahid Jalilvand, în ciuda mai multor apeluri privind boicotarea premiilor Academiei Americane de Film.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut de Fundaţia Farabi Cinema. Numeroase personalităţi iraniene au cerut boicotarea premiilor Oscar după ce Statele Unite s-au retras din acordul nuclear cu Iranul.

Fundaţia, care alege propunerea Iranului pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar, a transmis că Academia nu trebuie confundată cu guvernul american.

„Academia este o instituţie nonguvernamentală şi aparţine cineaştilor americani. Cinematografia americană, în special membrii Academiei, prin atitudinea lor, împreună cu marea parte a presei americane sunt principalii opozanţi şi critici ai populismului lui Trump şi politicilor rasiste şi depotice ale lui”, a transmis fundaţia, citată de The Hollywood Reporter.

Scris şi regizat de Jalilvand, filmul propus spune povestea unui medic care răneşte un băiat în vârstă de 8 ani, într-un accident. Doctorul se oferă să ajute, însă este refuzat. Mai târziu, la spitalul unde lucrează, află că băiatul a fost adus pentru o autopsie, moartea lui fiind suspectă.

„No Date, No Signature”, care a avut premiera în secţiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia 2017, a fost premiat pentru regie şi cel mai bun actor, Navid Mohammadzadeh.

Două filme iraniene au câştigat trofeul categoriei - „A Separation”, în 2012, şi „The Salesman”, în 2017, ambele regizate de Asghar Farhadi. În 1998, „Children of Heaven” al lui Majid Majid a primit o nominalizare la Oscar.

Lista scurtă a filmelor străine propuse pentru o nominalizare la premiile Oscar va fi anunţată în luna decembrie, iar nominalizările, pe 22 ianuarie 2019.

Cea de-a 91-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie 2019.

România va fi reprezentată în cursa pentru o nominalizare de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” al lui Radu Jude.

Între ţările care şi-a anunţat propunerile se numără Japonia - „Shoplifters” (Hirokazu Kore-eda, premiat cu Palme d'Or la Cannes), Turcia - „The Wild Pear Tree” (Nuri Bilge Ceylan), Marea Britanie - „I am Not a Witch” (Rungano Nyoni), Ucraina - „Donbass” (Sergei Loznitsa), Slovacia - „The Interpreter” (Martin Sulik), Columbia - „Pájaros de verano” (Cristina Gallego şi Ciro Guerra), Germania - „Never Look Away” (Florian Henckel von Donnersmarck), Venezuela - „La Familia” (Gustavo Rondón Córdova), Spania - „Campeones” (Javier Fesser), Paraguay - „Las herederas” (Marcelo Martinessi) şi Rusia - „Sobibor” (Konstantin Khabensky).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.