Matthijs Wouter Knol, CEO şi director al Academiei Europene de Film (EFA), care se află zilele acestea la Bucureşti, a vorbit, într-un interviu pentru News.ro, despre cineaştii români care l-au impresionat, despre locul cinematografiei europene în lume şi a anunţat „Luna Europeană a Filmului” care anul acesta are loc în Capitală.
Din 2021, Matthijs Wouter Knol, născut în Olanda, este CEO şi director al Academiei Europene de Film. El este responsabil pentru managementul executiv, viziunea şi toată programarea aferentă activităţilor curente şi viitoare ale Academiei, inclusiv dezvoltarea unui public nou-nouţ, proiecte de educaţie cinematografică şi premiile anuale ale filmului european.
Înainte de a absolvi cu un Master în Istorie Contemporană la Universitatea Leiden (Olanda) şi Institutul Regal al Ţărilor de Jos din Roma (Italia), a lucrat ca editor de reviste şi jurnalist. Din 2001, a lucrat la Amsterdam ca producător creativ şi asociat la 30 de filme documentare premiate, cu regizori renumiţi precum Heddy Honigmann, Maria Ramos şi Mani Kaul. Pentru ARTE, el a coprodus o ediţie digitală a 40 de lucrări remasterizate ale documentaristului olandez Johan van der Keuken, care a fost distins cu Prix Cahiers du Cinéma (2006). După o scurtă perioadă la IDFA (2007-2008), a făcut parte timp de 12 ani din echipa de seniori Berlinale, mai întâi ca şef de programare al Berlinale Talents (2008-2014), apoi ca director al European Film Market (2014-2020).
Pe lângă lansarea mai multor platforme noi de formare şi industrie de-a lungul carierei sale, Matthijs Wouter Knol este un avocat pentru mai multă diversitate şi incluziune. A iniţiat scheme D&I atât la EFM, cât şi la Academia Europeană de Film şi este unul dintre fondatorii Grupului de lucru Anti-Racist pentru Filmul European (ARTEF). Predă la diferite şcoli de film şi este moderator şi vorbitor regulat la evenimente internaţionale din industria filmului. Matthijs Knol a făcut parte din juriul principal la festivalurile de la Buenos Aires, Ierusalim şi Istanbul.
Conducerea Academiei Europene de Film, din care face producătoarea Ada Solomon, se află la Bucureşti în perioada 20-30 octombrie. Desfăşurarea boardului trimestrial al EFA reprezintă o oportunitate de dialog direct între EFA şi profesioniştii din cinematografia românească, cât şi pentru promovarea capacităţilor creative şi de producţie pe care le oferă România.
Reuniunea de la Bucureşti este organizată de Academia Europeană de Film, Alianţa Producătorilor de Film din România şi Institutul Cultural Român şi este găzduită de UNATC şi ARCUB.
Care credeţi că este locul cinematografiei europene în lume? Care ar trebui să fie?
Matthijs Wouter Knol: Având în vedere faptul că leagănul cinematografiei se află în Europa şi că istoria cinemaului pe continent este extrem de bogată şi influentă, până în prezent, pentru filmele din toată lumea - de la expresionismul german la “Nouvelle Vague” francez sau metode de realizare a unui documentar, doar am menţionat câteva - este şocat că, în Europa, cultura populară nu este atât de conectată la cinematografia europeană. Este un trist paradox al secolului XX, cauza principală pentru care zona de entertainment, în general, este influenţată masiv de cultura pop americană: război, politică şi o pierdere a talentului a transformat Europa dintr-un loc care crea noi forme de artă într-un continent unde filmele făcute aici nu sunt cunoscute prea bine de publicul larg. Se vede peste tot în jurul nostrum. Să lăsăm lucrurile aşa? Nu cred că ar trebui. Mai ales acum, într-o perioadă în care sunt atât de multe în joc, ar trebui să revendicăm cinema-ul, poveştile spuse şi întâmplate în partea noastră de lume. România este un exemplu bun de ţară care a avut o revoluţie a noii cinematografii nu cu mult timp în urmă. Cred că acesta poate fi un exemplu de cinematografie europeană.
Filmele contribuie la păstrarea identităţii culturale a unei naţiuni. Ce măsuri ar trebui să ia o ţară europeană pentru a-şi atrage cetăţenii mai mult către cinematografia locală?
MWK: Dar cinema-ul nu este despre a prezerva identitatea culturală! Este ca şi cum cinema-ul ar fi un frigider doar pentru identitatea culturală şi naţiune. Nu sunt de acord cu această idee şi limitează ceea ce înseamnă cinema-ul european, care traversează graniţele naţionale, dar se adresează oamenilor de pe tot continentul. Sunt cetăţean danez, trăiesc de mult în Berlin. Dar sunt multe filme româneşti care mă impresionează puternic. Pentru mine, ele fac parte din istoria mea, m-au făcut să conştientizez lucruri pe care le susţin până azi, mi-au finisat dragostea pentru cinema. Cu toate acestea, nu sunt român şi nu vorbesc limba română. Aceasta este puterea cinema-ului european: te face să simţi că e parte din tine, fără să ai paşaport românesc. Cred că există o dimensiune a cinematografului naţional, dacă insişti să îi spui aşa, pe care mulţi oameni nu o realizează: Cinematografia românească este cinematografie europeană pentru toţi cei din afara României. E la fel pentru cinema-ul leton, Italian sau scoţian. Fără nicio îndoială, este important să oferim toate formele de cinema posibile pentru audienţă, mai ales când filmele sunt finanţate de contribuabili. În mod tradiţional, filmele sunt difuzate în cinematograf, dar cred că în viitor filmele ar trebui să poate fi văzute oriunde: pe un ecran mare sau acasă, unde este posibil şi când îşi doreşte privitorul.
Ce aţi descoperit prin cinema?
MWK: Prin cinema au descoperit cum să trăiesc alături de alţi oameni şi cu mine însumi.
Cât de semnificative sunt premiile în cinema în zilele noastre? Mai sunt ele o referinţă pentru public?
MWK: Premiile sunt un instrument important în cel puţin două sensuri. Mai întâi, arată aprecierea pentru munca depusă de toţi cei implicaţi în realizarea unui film, în cazul Academiei Europene de Film de către membrii noştri, care sunt toţi în branşă şi lucrează filme zilnic, sau de către tinerii europeni, care reprezintă juriul Young Audience Award. În al doilea rând, premiile ajută ca filmele să devină mai vizibile: de la selectarea peliculelor de către Academie la nominalizări şi premii. Mi-aş dori să se schimbe exclusivismul care a devenit tipic pentru ceremoniile de premiere: parcă totul e legat de strălucire. Cinema-ul nu este doar despre strălucire şi branduri de modă, de ce dăm această impresie imediat ce oamenii încep să fie atenţi la filme? Aş vrea să conectăm cinema-ul mult mai mult cu oamenii ale căror poveşti sunt spuse, pe care îi vrem ca spectatori ai filmelor de pe ecran. De aceea schimbăm felul în care vor fi organizate ceremoniile de premiere: de acum înainte, vor fi conectate la proiecţii şi evenimente în fiecare ţară europeană - îi spunem „Luna Europeană a Filmului”, care va fi anul acesta la Bucureşti. Anul viitor sperăm să avem şi alţi parteneri în România.
În privinţa cinematografiei româneşti, ce regizori v-au impresionat cel mai mult şi ce-i lipseşte industriei de film româneşti să se dezvolte mai mult şi mai repede?
MWK: Am descoperit fimele lui Radu Jude, Cristian Mungiu, Adina Pintilie, Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu în primii mei ani la Berlinale. Creaţiile lor au surprins şi impresionat din ce în ce mai mult de-a lungul timpului şi mereu sunt curios ce filme vor mai face. Pe lângă ei, trebuie să recunosc că există o femeie a cărei carieră surprinzătoare a devenit pentru mine un simbol al cinema-ului românesc în ultimii ani: Luminiţa Gheorghiu, care din păcate a decedat anul acesta. Dar ar fi nedrept să nu menţionez numeroasele documentare de forţă făcute de regizori precum Alexandru Solomon, Andrei Dăscălescu şi, bineînţeles, Alexander Nanau. Sau producătorii care formează coloana vertebrală a cinematografiei româneşti de decenii... Când îi menţionez pe Ada Solomon şi Anca Puiu, ele îi reprezintă pe mulţi alţii în România. Simt că talentul românesc este atât de recunoscut internaţional, încât este uneori surprinzător pentru unii faptul că este greu să obţină susţinere pentru munca lor sau că este pusă la îndoială acasă. Sper că o nouă generaţie va avea zile mai bune. Şi sper ca Academia Europeană de Film, care este la Bucureşti în această lună, va ajuta la crearea unor noi planuri pentru cei care doresc să ajute la întârirea sprijinului atât în România, cât şi afară.
Există programe noi pentru tinerii realizatori de film şi pentru distribuitori pe care consiliul de administraţie al EFA le lansează în România?
MWK: Cred că este întotdeauna cel mai bine să începi discuţiile cu oameni care cunosc cel mai bine circumstanţele locale din Europa. De aceea ne bucurăm că putem vorbi cu cineaşti şi iubitori de film români cât ne aflăm la Bucureşti. Ideile noi şi cum să le realizăm vor veni de aici, după experienţa mea.
Cum a evoluat distribuţia filmelor europene în cele trei decenii de EFA?
MWK: Ei bine, acesta ar fi într-adevăr subiectul unei dizertaţii şi în diferite părţi ale Europei analiza nu ar arăta la fel. Distribuţia, în esenţa sa, face ca filmele să ajungă la oameni care doresc să vadă aceste filme. Multă vreme rolul acesta l-au avut cinematograful şi televiziunea. Acum, publicul are diferite locuri unde este interesat să vizioneze conţinut. Distribuţia are sarcina de a-şi reinventa modul de lucru. Dacă insistăm ca oamenii să meargă la cinema doar pentru a se uita la cei mai recenţi premiaţi, nu facem un favor filmului european. Viitorul distribuţiei este acolo unde se fac conexiuni, se dezvoltă strategii paralele şi nu ne este frică să mergem acolo unde sunt oamenii despre care credem că ar trebui să vadă filmele.
În lumina acţiunilor şi revendicărilor recente ale mişcărilor pentru drepturile femeilor, cum arată EFA în zilele noastre? Ce s-a schimbat în structura sa?
MWK: Academia Europeană de Film susţine femeile care fac film, în toate calităţile. Mă gândesc împreună cu Anamaria Antoci, noul director executiv al Reţelei audiovizuale europene pentru femei (EWA), la modalităţile prin care să dăm putere femeilor care sunt producător, regizor, scenarist din Europa să-şi facă treaba, fiind confruntate cu mult mai multe provocări decât bărbaţii - ceva care a devenit imediat vizibil în timpul pandemiei de COVID. Egalitatea de gen este ceva care, din păcate, trebuie încă solicitat în multe camere din Europa în care se iau decizii. Faptul că, săptămâna aceasta, un studiu al Observatorului European al Audiovizualului a relevat că în Europa doar 25% dintre filme sunt realizate de femei arată că mai sunt multe de făcut. Văd o sarcină aici şi pentru Academia Europeană de Film şi sunt încrezător că vom putea ajuta la îmbunătăţirea acestui lucru în următorii ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
