Lungmetrajul "Inimi cicatrizate”, câştigător al premiului special al juriului şi Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, intră de vineri în cinematografele din România, iar premiere de gală vor fi organizate la Bucureşti, Cluj-Napoca şi Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premiera de gală de la Bucureşti este programată joi, de la ora 19.30, la Cinema Pro. 

Actorii Lucian Teodor Rus şi Alexandru Bogdan vor fi prezenţi la Cinema “Florin Piersic” din Cluj-Napoca, vineri, la ora 19:00. Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie cu actorii moderată de Raluca Bugnar, precum şi de lansarea ediţiei speciale a volumului semnat de M. Blecher. La eveniment va participa şi criticul literar Emanuel Modoc.

Premiera de gală “Inimi cicatrizate” de la Sibiu va avea loc în prezenţa regizorului Radu Jude, duminică, la Teatrul Gong, de la ora 20.00. Evenimentul va fi precedat de lansarea volumului lui M. Blecher programat la Librăria Humanitas “Constantin Noica”, la ora 18.00, evenimentul fiind moderat de Radu Vancu.

“Inimi cicatrizate” va putea fi văzut în Bucureşti (Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema & More Băneasa, Cinemateca Union, Cinema Europa), Bârlad (Cityplex Victoria), Bistriţa (Cinema Dacia), Botoşani (Cinema Unirea), Braşov (Cinema One), Buzău (Happy Cinema), Cluj (Cinema “Florin Piersic”, Cinema Victoria, Cinema City Iulius), Constanţa (Cinema City City Park, Cityplex Tomis), Craiova (Cinema Patria), Deva (Cinema Patria), Focşani (Happy Cinema), Gura Humorului (Casa de Cultură), Haţeg (Casa de Cultură), Iaşi (Cinema Victoria), Odobeşti (Casa de Cultură), Oraviţa (Cinema 3D - Casa de Cultură), Piatra Neamţ (Cinema Dacia), Piteşti (Cinema Trivale), Sibiu (Teatrul Gong, CINE M-A văzut la Habitus), Slobozia (Casa de Cultură), Târgu Jiu (Cinema “Sergiu Nicolaescu”), Târgu Mureş (Cinema Arta), Timişoara (Cinema City Timişoara Shopping City, Cinema Timiş), Vaslui (Cityplex) şi Vulcan (Cinema Luceafărul).

Acţiunea din filmul ”Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuţia lungmentrajului fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin şi Adina Cristescu.

”Inimi cicatrizate” este o producţie Hi Film în co-producţie cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu Bord Cadre Films (Elveţia), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen, iar mixajul a fost realizat de Cristinel Şirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură, în timp ce scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.

Producător este Ada Solomon, co-producători sunt Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade, iar producători asociaţi sunt Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.

Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Programul Media - Europa Creativă şi Eurimages.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.