Imagini inedite cu John F. Kennedy, Brigitte Bardot şi Sid Vicious sunt expuse la Londra sub numele ”Camera Press at 70: A Lifetime in Pictures”, până pe 10 iunie, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania britanică împlineşte 70 de ani şi marchează această aniversare printr-o expoziţie care adună fotografii în care apar politicieni şi artişti.

Una dintre ele îl înfăţişează pe John F. Kennedy la o întâlnire cu presa, în noiembrie 1960. Realizată de Jacques Lowe, care a fost fotograful personal al fostului preşedinte american, imaginea este una dintre puţinele păstrate. Arhiva foto a artistului, care era păstrată într-unul dintre turnurile gemene din New York, a fost distrusă odată cu atacul terorist din 11 septembrie 2001.

John F. Kennedy (Foto: Jacques Lowe/ Camera Press)
John F. Kennedy (Foto: Jacques Lowe/ Camera Press)

Actriţa americană Raquel Welch şi starul italian Marcello Mastroianni au fost imortalizaţi în 1966, pe platourile de filmare ale peliculei ”Shoot Loud, Louder … I Don’t Understand”, care a fost un eşec.

Raquel Welch şi Marcello Mastroianni (Foto: Sorci/ Camera Press)
Raquel Welch şi Marcello Mastroianni (Foto: Sorci/ Camera Press)

Sid Vicious, basist al trupei Sex Pistols, apare alături de Nancy Spungen - de uciderea căreia a fost suspectat - într-o casă din Maida Vale, Londra, în 1978. Vicious a murit anul următor, la vârsta de 21 de ani.

Într-una dintre imagini apare Martin Luther King, lider al drepturilor civile din Statele Unite, susţinând un discurs în 1961, cu şapte ani înainte de a fi asasinat. Într-o alta, Sir Winston Churchill - fotografiat de Yousuf Karsh în 1941, în timpul primului său mandat de prim-ministru al Marii Britanii şi al celui de-Al Doilea Război Mondial.

Modelul Christine Keeler este una dintre personalităţile ale căror portrete sunt expuse la Art Bermondsey Project Space. Ea a fost surprinsă în timpul unei probe pentru filmul ”The Christine Keeler Story”, în 1963. Keeler este cunoscută pentru relaţiile pe care le-a avut cu ministrul britanic John Profumo şi cu un diplomat sovietic.

Actriţa franceză Brigitte Bardot - aprilie 1962, la Florenţa. Imaginea în care apare a fost realizată pe platourile de filmare la ”Warrior’s Rest (Love on a Pillow)”, regizat de soţul său de la acea vreme, Roger Vadim.

Un alt star, Elizabeth Taylor, a fost fotografiat la premiile David di Donatello 1972. Ea a câştigat atunci premiul pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul din ”Zee and Co”.

Elizabeth Taylor (Foto: Sorci/Camera Press)
Elizabeth Taylor (Foto: Sorci/Camera Press)

Cântăreaţa Kate Bush a fost fotografiată în 1980, anul în care a lansat cel de-al treilea album al său, ”Never for Ever”.

Nu în ultimul rând, o imagine a lui Clint Eastwood mergând prin Roma, în 1965, pe un skateboard, completează colecţia expusă. În capitala Italiană, regizorul Sergio Leone a filmat interioarele pentru filmul ”A Few Dollars More”, care a fost lansat în acelaşi an.

Clint Eastwood (Foto: Elio Sorci/Camera Press)
Clint Eastwood (Foto: Elio Sorci/Camera Press)
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.