Grupul The Raconteurs al lui Jack White va întreprinde un turneu în 2019, după lansarea celui de-al treilea album, scrie consequenceofsound.net.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Chitaristul Brendan Benson a anunţat într-un mesaj publicat pe Twitter că va merge în turneu, în 2019, împreună cu The Raconteurs.

Trupa şi-a confirmat deja prezenţa, în aprilie, la Byron Bay Bluesfest din Australia. 

Jack White (voce, chitară - The White Stripes, The Dead Weather), Brendan Benson (chitară), Jack Lawrence (bas - The Greenhornes, Blanche şi The Dead Weather)) şi Patrick Keeler (tobe - The Greenhornes) au susţinut, cel mai recent, concerte în 2011.

Ultimul turneu al The Raconteurs a avut loc în 2008.

Albumul, al cărui titlu nu a fost încă anunţat, este primul al trupei în mai mult de un deceniu. Două piese au fost lansate recent, „Sunday Driver” şi „Now That You’re Gone”. 

The Raconteurs, fondată de Jack White în 2005, a fost activă până în 2011. După şapte ani de pauză, în aceeaşi formulă, proiectul a fost reluat. Supergrupul a debutat discografic în 2006, cu „Broken Boy Soldiers”, iar primul single a fost „Steady, As She Goes”. Al doilea disc al grupului a fost „Consolers of the Lonely”, apărut în 2008. Trupa, nominalizată de patru ori la premiile Grammy, câştigând un trofeu, a urcat pe scenele unor importante festivaluri, precum Coachella, Lollapalooza şi Glastonbury.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.