Grupul new wave englez Tears for Fears a lansat single-ul „Rhythm of Life” din 1986, primul extras din colecţia „Seeds of Love” care urmează să apară toamna aceasta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Demo-ul a fost înregistrat de solistul Roland Orzabal, cofondator al trupei, şi claviaturistul Nicky Holland în 1986, dar nu a ajuns să fie inclus pe albumul din 1989. 

În schimb, Orzabal l-a dat cântăreţei Oleta Adams, care cântă în melodia „Woman in Chains”, pentru albumul ei din 1990, „Circle of One”, pe care el l-a produs.

„Seeds of Love”, al treilea album al grupului, a fost realizat în 4 ani, iar „Rhythm of Life” este una dintre cele 22 de piese nelansate până în prezent.

Într-un comunicat, Orzabal a transmis: „Dintre toate albumele noastre, probabil că l-aş pune pe cel mai înalt loc. Cred că a surprins mulţi oameni, pe mulţi dintre colegii noştri, oameni cu care probabil eram comparaţi la mijlocul anilor 1980”.

Basistul Curt Smith, cofondator al grupului, a adăugat: „Piesele care îmi plăceau atunci îmi plac şi acum. «Woman in Chains», «Badman’s Song», «Sowing the Seeds of Love» şi «Advice for the Young at Heart» au rămas. Încă le cântăm live”.

Colecţia va fi lansată pe 9 octombrie în diverse formate. Unul dintre ele cuprinde cinci discuri, între care albumul remasterizat şi câteva piese demo şi inedite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.