George Clooney, unul dintre cei mai influenţi actori de la Hollywood, care păstrează o amintire foarte urâtă a propriei sale interpretări a personajului Batman, l-a sfătuit pe Ben Affleck să nu mai îmbrace costumul omului-liliac. Affleck l-a interpretat pe Batman în trei filme din universul DC din 2016.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actorul din "Gravity" a povestit cu umor la talk-show-ul lui Howard Stern că a fost traumatizat de "Batman & Robin", film din 1997 în care deţinea rolul principal, şi a încercat să-şi convingă prietenul să refuze oferta de la DC. 

"Ben nu m-a ascultat şi a ajuns să facă o treabă grozavă. Am greşit. Dar nu-i puteam împărtăşi decât propria experienţă. I-am spus: Asigură-te că nu există sfârcuri desenate pe costumul tău". 

"Batman & Robin" a fost un eşec. Mulţi consideră acel lungmetraj al lui Joel Schumacher drept cea mai proastă adaptare cinematografică cu supereroul. Designul costumului lui Batman în acest film - şi în special sfârcurile desenate pe tors, o premieră care nu a mai fost reprodusă în filmele următoare - constituie unul dintre principalele subiecte de glumă pe seama producţiei. 

George Clooney nu şi-a ascuns niciodată aversiunea pentru acest lungmetraj, prost primit în ciuda unei distribuţii de trei stele, alături de Arnold Schwarzenegger şi Uma Thurman. 

"Este atât de prost că îmi face rău să-l privesc. Dacă mă uit la televizor şi ajung la un post care difuzează filmul, ajung să spun "oh, nu, nu, nu". "Nu aş fi putut face altceva. În acel moment eram doar un actor care a obţinut o sluijbă, nu un tip capabil să dau undă verde pentru un film. L-au plătit pe Arnold cu 25 de milioane de dolari şi pe mine cu un milion", a spus Clooney. 

De atunci, Batman a avut succes pe marile ecrane, în special graţie trilogiei lui Christopher Nolan cu Christian Bale în rolul titular. Un nou film va fi lansat cu Robert Pattinson iar Ben Affleck va purta pelerina din nou în "The Flash". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.