Interpretul şi compozitorul canadian Garou, care în primăvara anului trecut a concertat pentru prima dată la Bucureşti, a părăsit juriul emisiunii de televiziune ”Vocea Franţei” pentru turneul mondial ”Fly Me to the Moon” care ajunge şi în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Artistul din Quebec şi-a motivat decizia spunând ca agendă concertelor din această toamnă şi de la începutul anului următor este atât de încărcată şi implică atât de multe călătorii pe diferite continente şi ţări ale lumii încât nu va avea timpul necesar pentru a face parte şi din juriul emisiunii ”Vocea Franţei”, transmit organizatorii evenimentului din Capitală.

Organizatorii show-ului au luat astfel decizia de a-l înlocui pe cântăreţul din Quebec cu cântăreţul franceaz M. Pokora (Matthieu Tota).

Fanii lui Garou din România vor avea ocazia să se întâlnească din nou cu artistul la concertul organizat de Vreau Bilet, pe care acesta îl va susţine pe 31 octombrie, la Sala Palatului, de la ora 19.30.

Turneul mondial ”Fly Me to the Moon” îl va purta pe cântăreţul canadian în săli de spectacol din toată lumea. 

Biletele pentru spectacolul de la Bucureşti costă de la 100 la 350 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală, şi pot fi procurate de pe vreaubilet.ro.

Garou a cântat în România, prima dată, în 8 aprilie 2015, la Sala Palatului din Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.