În 1980, scriitoarea italiană Goliarda Sapienza avea 56 de ani, trecea printr-o perioadă financiară dificilă şi încerca fără succes să găsească un editor pentru romanul la care lucrase timp de un deceniu. În urma unui furt, ajunge pentru scurt timp în închisoarea Rebibbia din Roma. Acest episod real din viaţa scriitoarei este punctul de pornire al noului film regizat de Mario Martone, „Fuori”, cu Valeria Golino în rolul principal, din 28 august în cinematografele din România.
Romanul era "Arta bucuriei", cartea care avea să o facă cunoscută mult după moartea sa. Furtul unor bijuterii de la o prietenă, gest pe care avea să-l descrie ea însăşi drept o provocare, o aduce la Rebibbia, unde Goliarda găseşte apropiere, solidaritate şi câteva prietenii care continuă şi dincolo de porţile închisorii.
Odată ajunse din nou „afară”, prieteniile începute la Rebibbia continuă. Goliarda se apropie în special de Roberta, o tânără recidivistă şi activistă politică, iar filmul le urmăreşte de-a lungul unei veri toride în Roma, într-o relaţie pe care cei din jur nu o înţeleg, dar prin care scriitoarea îşi regăseşte pofta de viaţă şi impulsul de a scrie.
Experienţa închisorii avea să devină un moment important în viaţa şi scrisul Goliardei Sapienza. În Rebibbia, scriitoarea vede un loc care reflectă inegalităţile şi nedreptăţile societăţii şi descoperă în acelaşi timp, odată dispărute barierele de clasă, solidaritatea şi relaţiile umane autentice. Din această experienţă se vor naşte cele două cărţi care au inspirat filmul: L’università di Rebibbia şi Le certezze del dubbio.
Mario Martone, care a prezentat „Fuori” în competiţia Festivalului de Film de la Cannes 2025, spune că nu şi-a dorit ca acesta să fie un film biografic despre Goliarda Sapienza. Povestea porneşte liber de la cele două cărţi ale scriitoarei, în care realitatea şi imaginaţia se amestecă, iar Martone a ales să păstreze aceeaşi libertate în film: „Ideea din spatele Fuori este vara a două prietene care s-au cunoscut în închisoare şi rătăcirea lor fericită, fără o destinaţie precisă”.
Martone a filmat chiar în locuri legate de viaţa Goliardei Sapienza, în casa ei din Roma şi în închisoarea Rebibbia, iar pentru atmosfera anului 1980 a evitat reconstituirile de epocă, preferând să caute urmele oraşului de atunci în Roma de astăzi.
În distribuţia filmului, alături de Valeria Golino, se regăsesc Matilda De Angelis, cunoscută publicului internaţional din "The Undoing" şi "The Law According to Lidia Poët", şi Elodie, una dintre cele mai populare artiste pop din Italia.
„Fuori” este distribuit în România de Independenţa Film.




























