Filmul biografic „Marea provocare: Le Mans ’66/ Ford v Ferrari”, cu Matt Damon şi Christian Bale în distribuţie, lungmetrajul de acţiune „Bătălia de la Midway/ Midway”, cu Woody Harrelson şi Mandy Moore, şi producţia autohtonă „Heidi”, regizată de Cătălin Mitulescu, se numără între premierele weekendului în cinematografele româneşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Marea provocare: Le Mans ’66”, bazat pe întâmplări adevărate, spune povestea disputei dintre companiile Ford şi Ferrari pentru supremaţie.

Matt Damon este inginerul Carroll Shelby, iar Christian Bale, şoferul de curse Ken Miles. Ei fac echipă pentru a construi o maşină care să depăşească Ferrari. Acţiunea este plasată în 1966, înainte de cursa de 24 de ore de la Le Mans (Franţa).

Lungmetrajul este regizat de James Mangold („Walk the Line”, „Logan”), după un scenariu scris de Jez şi John-Henry Butterworth („Edge of Tomorrow”). Din distribuţie fac parte Jon Bernthal, Caitriona Balfe, Josh Lucas, Noah Jupe, Remo Girone şi Ray McKinnon.

„Midway”, regizat de Roland Emmerich, după un scenariu al lui Wes Tooke, urmăreşte povestea adevărată a luptei purtate de piloţii şi comandanţii de pe flota americană care, deşi depăşiţi numeric, au reuşit să învingă un adversar foarte puternic. 

Armata SUA a distrus flota japoneză în bătălia de la Midway, o confruntare epică purtată în aer şi pe apă care i-a condus pe Aliaţi către victorie şi a schimbat cursul evenimentelor în Pacific în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Din distribuţie mai fac parte Luke Evans, Patrick Wilson, Dennis Quaid, Ed Skrein, Aaron Eckhart şi Nick Jonas.

„Heidi”, cu Gheorghe Visu, Cătălina Mihai, Florin Zamfirescu, Bogdan Dumitrache şi Ada Condeescu, a avut premiera mondială la Festivalul de la Sarajevo de anul acesta. 

Filmul spune povestea unui poliţist aflat în pragul pensionării, care ajută o prostituată dată în urmărire. Cătălin Mitulescu a scris scenariul, iar imaginea este semnată de Marius Panduru.

Filmul romantic „Last Christmas”, cu Emilia Clarke, Henry Golding şi Emma Thompson în distribuţie, va avea, de asemenea, premiera vineri pe marile ecrane. Pe muzica lui George Michael şi Wham!, lungmetrajul o are în centru pe Kate, recunoscută pentru deciziile greşite pe care le ia. Acceptă să fie ajutorul lui Moş Crăciun la un târg de Sărbători şi aici îl cunoaşte pe Tom, iar viaţa ei ia o nouă turnură.

Comedia „Dumnezeu există şi numele lui e Petrunija/ Gospod postoi, imeto i' e Petrunija” (r. Teona Strugar Mitevska), inspirată dintr-un caz real, a câştigat două premii la Berlinala de anul acesta şi este unul dintre cele trei finaliste Lux Film Prize 2019, acordat de Parlamentul European.

La 32 de ani, Petrunija (interpretată de Zorica Nusheva) e şomeră şi locuieşte cu părinţii la Stip, în Macedonia de Nord. Întorcându-se de la un interviu de angajare la care este respinsă, Petrunija nimereşte în mijlocul unui festival religios, în timpul căruia tineri bărbaţi din toată ţara se iau la întrecere. Primul care reuşeşte să scoată din râu crucea aruncată de preot va avea parte de noroc şi prosperitate tot anul. Fără să se gândească prea mult, Petrunija sare şi ea în râu şi pune prima mâna pe cruce. Această victorie incontestabilă perturbă ordinea socială: întrecerea nu e pentru fete. 

Animaţiile „Poveşti de pe malul lacului: Iarnă la Marea de Stuf/ Willy and the Guardians of the Lake” şi „Cenuşăreasa şi prinţul misterios/ Cinderella and the Secret Prince” completează premierele acestui weekend.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.