Pelicula ”Inferno”, de Ron Howard, cu Tom Hanks, Felicity Jones şi Ana Ularu în distribuţie, va deschide cea de-a patra ediţie a Dracula Film Festival, care va avea loc în perioada 12 - 16 octombrie, la Braşov, informează organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Thrillerul bazat pe romanul cu acelaşi nume al lui Dan Brown, cel de-al treilea film din seria ecranizărilor “Codul lui Da Vinci”, îl prezintă pe faimosul expert în simbolistică Robert Langdon (Tom Hanks) pe urmele unor indicii care îl conduc la Dante. Doar că acesta se trezeşte amnezic într-un spital italian, unde se aliază cu Sienna Brooks (Felicity Jones), o doctoriţă care, speră el, îl va ajuta să îşi redobândească memoria. Împreună pleacă într-o cursă nebunească prin Europa pentru a dejuca un complot mondial.

Filmul ”Inferno” va avea premiera mondială pe 8 octombrie, la Florenţa.

Filmul va fi proiectat în avanpremieră naţională, este distribuit de Intercom Film, iar din 14 octombrie va rula în cinematografele din România.

Timp de cinci zile, pasionaţii de filme horror şi fantasy, vor putea să vadă în cadrul Dracula Film Festival cele mai noi şi apreciate filme de gen, atât în cadrul competiţiilor de lungmetraj, scurtmetraj internaţional şi românesc, cât şi în afara lor.

Dracula Film Festival va avea loc în Braşov, în perioada 12 – 16 octombrie, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinemateca Patria, Cinema One şi Centrul Cultural Reduta.

Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociaţia Culturală Fanzin şi prezentat de Viasat History. Festivalul este finanţat de Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Judeţean Braşov şi Centrul Naţional al Cinematografiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.