Lungmetrajul „Balerina/ Girl”, regizat de Lukas Dhont, premiat la Cannes, selectat la premiile Goya, César şi Lumière şi propunerea Belgiei pentru o nominalizare la Oscar, va rula în cinematografele româneşti din 15 februarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lungmetrajul de debut al lui Dhont, recompensat la gala premiilor Academiei Europene de Film cu premiul FIPRESCI, a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes 2018, unde a fost recompensat cu patru trofee, inclusiv Caméra d'Or.

Filmul despre un adolescent transgender care visează să devină balerin profesionist a fost nominalizat, de asemenea, pentru Lux Film Prize, acordat de Parlamentul European.

Lukas Dhont şi-a inspirat povestea din cazul real al dansatoarei Nora Monsecour, iar proiectul iniţiat ca un documentar a devenit o ficţiune, pornită din „nevoia de a spune ceva despre felul în care noi percepem genul, despre feminin şi masculin; dar cel mai important, despre (...) cineva care alege să-şi asume cu adevărat destinul la vârsta de 15 ani, o căutare care pentru unii durează o viaţă”, după cum a spus regizorul. 

Pelicula a primit şi o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a Globurilor de Aur de anul acesta.  

Filmul „Balerina” va fi distribuit în România de Voodoo Films, cofinanţat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.