Câştigătorul Ursului de Aur pentru scurtmetraj la Berlinale 2017, ”Small Town/ Cidade pequena”, de Diogo Costa Amarante, va fi prezentat în competiţia internaţională a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Competiţia internaţională BIEFF 2017 are două teme: Searching for Transcendence: Spirituality in the Digital Age şi Cutting the Cord: Family Love and Its Discontents.

”Filmele din programul competitiv Cutting the Cord investighează natura profund contradictorie a legăturilor noastre afective, care pe de o parte ne hrănesc, ne protejează şi ne susţin în dezvoltarea noastră personală, în timp ce, pe de altă parte, ne pot limita libertatea şi impulsul natural de a explora viaţa, prin modele de comportament şi de gândire mai mult sau mai puţin conştiente, dar adânc imprimate în propriul psihic”, transmite Adina Pintilie, curatorul selecţiei BIEFF.

”Cidade pequena” spune povestea lui Frederico, un băiat în vârstă de şase ani, care află la şcoală că oamenii mor atunci când li se opreşte inima. Reacţia lui, refuzul de a mai merge la culcare, declanşează o călătorie emoţională.

Din competiţia Berlinalei 2017 revin la BIEFF artiştii Jonathan Vinel şi Caroline Poggi, cu tulburătorul ”Our Legacy”, o meditaţie despre sex, iubire şi internet, ce depăşeşte linia de demarcaţie între jocul video şi cinema-ul digital. 

Transpunere în 3D a unei patrule sud-coreene de-a lungul zonei demilitarizate de la graniţa de nord, ”489 Years”, de Hayoun Kwon - câştigător al Premiului Juriului Ecumenic la legendarul Festival Internaţional de Scurtmetraj de la Oberhausen - pune problema imposibilităţii de a reprezenta şi experimenta spaţiul tranziţional al graniţelor văzute ca limite ce separă mai mult decât simple geografii. 

”If It Was”, de Laure Prouvost, dublu premiat la Oberhausen, reimaginează muzeul ca pe un teritoriu unde vizitatorul îşi poate da frâu liber impulsurilor şi dorinţelor. 

Multipremiatul ”Limbo”, de Konstantina Kotzamani, prezentat în premieră internaţională la Festivalul de Film de la Cannes 2016, în secţiunea Semaine de la Critique, este o fabulă meditativă cu rezonanţă biblică, ce operează în afara graniţelor realităţii.

”Fiesta Forever” a lui Jorge Jácome, este o plimbare virtuală prin peisajul post-clubbing, bântuit de amintirile fantomatice ale experienţelor vieţii de noapte. Vizitând ruinele generate pe computer ale câtorva cluburi, rătăcim printre ziduri care pot vorbi, care îşi amintesc declaraţii de iubire, emoţii trecătoare şi întâlniri predestinate între suflete pereche. 

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF, organizată de Asociaţia Culturală Manekino, are loc în perioada 28 martie - 2 aprilie, la Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinema Elvire Popesco.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.