Filmul „Berliner”, al patrulea lungmetraj al regizorului Marian Crişan, cunoscut pentru „Morgen”, „Rocker” şi „Orizont”, dar şi pentru miniseria „Valea Mută” (HBO România), va fi lansat în cinematografe pe 23 februarie, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Programată pentru 27 noiembrie 2020, premiera naţională a filmului a fost amânată din cauza normelor de siguranţă în vigoare.

„Nu a fost un an uşor pentru nimeni, nici pentru cei ce lucrează în producţia de film, nici pentru cei care se ocupă de distribuţia de film sau de sălile de cinema. Lumea se schimbă. Vizionarea unui film de cinema pe marele ecran e pusă sub semnul întrebării. Eu însă sunt printre cei care speră ca lumea să revină în sala de cinema. Sper ca lansarea filmului nostru să fie unul dintre demersurile care vor readuce publicul în sală. Filmul nostru va fi programat în marea majoritate a sălilor deschise la această oră şi vom încerca să fim prezenţi alături de actori la cât mai multe proiecţii pentru a ne întâlni cu publicul”, a transmis Marian Crişan.

În centrul filmului se află Mocanu, un politician în plină campanie pentru un loc în Parlamentul European, care rămane blocat la Salonta. El este găzduit de Viorel, un cetăţean obişnuit, tractorist de meserie, iar politicianul îşi va continua campania electorală din casa acestuia, punând la cale un plan cameleonic.

Distribuţia este alcătuită din Ion Sapdaru, Ovidiu Crişan, Maria Junghietu, Sorin Cociş, Ion Ruşcuţ, George Dometi, Petre Ghimbaşan, Eugen Ţugulea şi Ioana Chiţu.

Scenariul este semnat de Marian Crişan şi Gabriel Andronache, imaginea de Oleg Mutu, scenografia Simona Pădureţu, costumele Anca Miron şi Sonia Constantinescu, montajul de Tudor Pojoni, iar producătorii filmului sunt Marian Crişan şi Anca Puiu.

„Ce m-a interesat atunci când am început dezvoltarea acestui film au fost mecanismele de manipulare folosite de politicieni atunci când se apropie alegerile. Aceste cicluri (sau circuri) electorale, în care cetăţenii sunt atraşi, manipulaţi şi apoi uitaţi din nou până la următoarele alegeri. Se întâmplă pretutindeni, desigur, dar pe mine m-a intersat să observ alegerile într-un orăşel de provincie, departe de Bucureşti sau de Bruxelles. Unul dintre locurile unde după cum ne amintim şi «morţii pot să voteze». «Berliner» este şi filmul unui oraş, oraşul meu natal, Salonta”, a mai spus Crişan.

Filmul va rula în această primă fază în: Bucureşti (Cinema „Elvire Popesco”, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Union), Iaşi (Cinema Ateneu), Oradea (Cinema Palace), urmând să fie programat în viitorul apropiat şi în alte oraşe, atunci când redeschiderea cinematografelor va face acest lucru posibil. 

Premiera mondială a filmului a avut loc la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, unde a fost distins cu premiul „Keen Eye” - Russian Cinema Club Federation. Filmul a mai fost prezentat la Cottbus IFF (Germania), Arras Film Festival (Franţa), Trieste International Film Festival (Italia), Making Waves (Statele Unite).

Realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Televiziunii Române, Zenith Media, Chainsaw Europe, SAL-PAN, Inteva şi VPK, filmul este produs de Rova Film în co-producţie cu Mandragora şi distribuit în România de Rova Film şi Iadasarecasa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.