Una dintre fiicele lui Bruce Willis a scris despre demenţa tatălui ei într-un eseu lung pentru Vogue.
Familia lui Willis, în vârstă de 68 de ani, a anunţat în martie 2022 că actorul se va retrage din actorie din cauza diagnosticului său de afazie, o tulburare de limbaj cauzată de leziuni cerebrale care afectează capacitatea unei persoane de a comunica.
În urma anunţului, echipa care a lucrat cu Willis în ultimii ani a sugerat că pe platourile de filmare au existat semne ale declinului său cognitiv. În februarie, familia lui Willis a confirmat că starea lui a fost rezultatul demenţei frontotemporale, scrie The Guardian.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
„Ştiu că ceva nu era în regulă de mult timp”, scrie Tallulah Willis, 29 de ani. „A început cu un fel de vagă lipsă de reacţie, pe care familia a atribuit-o pierderea auzului.
Când această lipsă de răspuns s-a extins, scrie Willis, ea a luat-o personal, presupunând că tatăl ei „îşi pierde interesul” din cauza noii sale familii: soţia sa, Emma Heming Willis şi cei doi copii ai lor.
„Creierul meu de adolescent s-a torturat cu nişte calcule greşite”, scrie Willis. „Nu sunt suficient de frumoasă pentru mama mea, nu sunt suficient de interesantă pentru tatăl meu”.
Tallulah Willis continuă explicând că a suferit de anorexie timp de patru ani, după perioade de depresie şi dependenţă de alcool. „Recunosc că am întâmpinat declinul lui Bruce în ultimii ani cu un fel de evitare şi negare de care nu sunt mândră, dar adevărul este că eu însămi eram prea bolnavă ca să mă descurc”.
Emma Heming Willis le-a cerut recent paparazzilor să nu mai facă fotografii cu soţul ei, deoarece persoanele cu demenţă se pot dezorienta din cauza blitz-urilor.
Tallulah Willis a adăugat că, deşi familia ei se află acum în „începutul suferinţei”, ea găseşte consolare în încercarea de a-l face pe tatăl ei să se simtă confortabil: „Se simte ca un moment unic şi special în familia mea şi sunt atât de bucuroasă să fiu aici pentru asta”.
Ea adaugă: „De fiecare dată când merg la casa tatălui meu, fac o mulţime de fotografii căutând comori în lucruri cărora nu obişnuiam să le acord prea multă atenţie. Am fiecare mesaj vocal de la el salvat pe un hard disk. Descoper că încerc să documentez, să arhivez totul pentru ziua în care el nu va fi acolo pentru a-mi aminti de el şi de noi. Încă ştie cine sunt şi se luminează la faţă când intru în cameră”.
La începutul acestei săptămâni, Arnold Schwarzenegger a spus despre fostul său coleg: „Cred că este fantastic. El a fost, este şi va fi o vedetă uriaşă. Şi cred că el va fi mereu amintit ca un mare, mare star. Şi un om bun. Înţeleg că în circumstanţele lui, din punct de vedere al sănătăţii, a trebuit să se retragă. Dar, în general, ştii, nu ne pensionăm niciodată”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...