DJ-ul olandez Armin Van Buuren a mixat, sâmbătă noapte, în faţa a 63.000 de persoane, la festivalul Untold care are loc la Cluj-Napoca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înaintea performance-ului său, olandezul a susţinut o conferinţă de presă, unde s-a declarat suprins de evoluţia festivalului, numindu-l unul dintre cele mai importante evenimente la nivel internaţional.

Capacitatea stadionului a fost atinsă, sâmbătă, potrivit organizatorilor, iar accesul a fost restricţionat de forţele de ordine.

DJ-ul şi-a început show-ul la ora 03.00 şi l-a încheiat dimineaţă, când mai mult de jumătate dintre cei veniţi să îl vadă se aflau încă pe stadion, dansând.

”Vreau să spun ceva fiecăruia dintre voi. În urmă cu patru ani, nu era nimic aici, iar astăzi stăm aici, cu peste 62.000 de prieteni ai voştri... Ştiu că mă apreciaţi, dar cei care merită toată admiraţia în această seară sunteţi voi”, a spus el.  

Armin Van Buuren, aflat pentru a treia oară la festival, a mixat şi piesa ”In the End” a formaţiei Linkin Park, în memoria solistului Chester Bennington, care s-a sinucis pe 20 iulie.

El a coborât şi în rândul spectatorilor, cu care s-a fotografiat şi a afirmat că se simte bine să fie ”înapoi acasă”. 

”Ne vedem anul viitor!”, a încheiat Van Buuren show-ul. 

Duminică, pe scena principală a festivalului vor urca Afrojack, Martin Garrix şi Steve Aoki, care va încheia evenimentul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.