Festivalul Neversea va avea loc între 8 şi 11 iulie 2021 pe o plajă din municipiul Constanţa, au anunţat organizatorii evenimentului muzical, care au precizat că perioada de desfăşurare a acestuia a fost aleasă de fanii din întreaga lume.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A patra ediţie a festivalului va avea loc în perioada 8 - 11 iulie 2021. În ultimii trei ani, Insula Visurilor şi-a aşteptat mereu călătorii care au îndrăznit să viseze şi să-şi dorească să ajungă acolo unde timpul stă în loc şi nu îşi pune amprenta asupra vieţii. În cele patru zile petrecute pe plaja Neversea, nopţile se transformau în zile cu răsărituri lungi şi frumoase pentru sute de mii de fani ai celui mai mare festival de la Marea Neagră. În acest an, pentru prima dată, fanii din întreaga lume au avut ocazia să aleagă data ediţiei festivalului de anul viitor. Aceştia au putut vota pe neversea.com data la care îşi doresc să aibă loc festivalul în 2021”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Aceştia au transmis că ediţia de anul viitor va fi organizată în cele mai sigure condiţii pe plaja din Constanţa.

„Organizatorii Neversea şi alţi organizatori de evenimente din România s-au reunit încă din luna septembrie cu reprezentanţii Guvernului într-un grup de lucru menit să identifice toate măsurile necesare pentru organizarea evenimentelor mari în 2021, în cele mai sigure condiţii”, a mai fost transmis.

Directorul de comunicare al Festivalului Neversea, Edy Chereji, a declarat că vara anului 2021 va găsi pe toată lumea mai aproape de normalitatea aşteptată.

"Suntem încrezători că 2021 va fi anul în care vom dansa pe plaja Neversea din Constanţa. Chiar dacă în anul acesta nu ne-am văzut fizic cu zecile de mii de fani, 2020 a venit pentru comunitatea din Constanţa cu una dintre cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc, Neversea Beach. Zeci de mii de constănţeni, dar şi turişti s-au relaxat în vibe-uri de festival pe plaja din Constanţa în cele mai sigure condiţii. Suntem încrezători că vara anului 2021 ne va găsi într-o cu totul altă etapă, mult mai aproape de normalitatea pe care o aşteaptă întreaga lume. Suntem optimişti că în vara 2021 ne vom revedea pe plaja Neversea de unde se văd cele mai frumoase răsărituri”.

Organizatorii festivalului Neversea au avut deja o primă întâlnire cu noua conducere a Primăriei municipiului Constanţa şi există de ambele părţi dorinţa de a dezvolta şi mai mult parteneriatul dintre organizatorii celor mai mari evenimente din România şi administraţia locală de la malul Mării Negre.

Organizatorii festivalului Neversea îşi propun să susţină strategia Primăriei Constanţa de a extinde perioada estivală şi de a-i face pe turişti să vină pe litoral cât mai devreme, adică din luna mai şi să plece cât mai târziu, adică la finele lunii septembrie. "Implicarea Neversea în realizarea acestui lucru va fi posibilă prin proiectele derulate la Constanţa, începând cu festivalul, plaja Neversea, dar şi alte proiecte pe care organizatorii le vor dezvolta în zonă”, se mai arată în comunicatul organizatorilor.

Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a afirmat că este pregătit să susţină organizatorii festivalului cu tot ce au nevoie.

"Suntem pregătiţi să sprijinim organizatorii cu tot ce e nevoie pentru organizarea celui mai mare festival de la malul mării. Avem nevoie de astfel de evenimente prin care Constanţa să devină centrul de atracţie, dar nu doar în plin sezon estival. De aceea, împreună cu organizatorii festivalului Neversea am stabilit să conturăm o strategie de promovare a oraşului, inclusiv pentru luna septembrie, pentru a prelungi sezonul estival şi pentru a arăta cât de frumoase sunt oraşul şi litoralul constănţean şi în marginile de sezon. Până atunci însă, în 2021 vom aştepta turiştii în luna iulie, când sperăm să ne putem bucura de fiecare răsărit de soare şi de atracţiile pe care ni le oferă oraşul şi plajele din Constanţa”, a precizat edilul.

Peste 90% dintre posesorii de abonamente şi bilete pentru ediţia din 2020 şi-au transformat biletele si abonamentele în varianta ANYTIME Pass, care le asigură accesul, la alegere, la una dintre următoarele trei ediţii Neversea.

Cei care nu au achiziţionat încă intrarea la acest festival sunt aşteptaţi să se înregistreze pe neversea.com pentru a afla primii ultimele noutăţi despre ediţia a patra, inclusiv momentul când va fi pusă în vânzare o nouă serie de bilete şi abonamente şi vor fi anunţaţi primii artişti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.