Festivalul Internaţional EUROPAfest va avea loc anul acesta în perioada 16 - 24 iulie, sub sloganul „Return to Live Music. No limits, just hope !”, au anunţat miercuri organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De regulă, festivalul avea loc în fiecare an în Capitală în luna mai.

„2020 a fost un an în care am conştientizat rolul artei şi în special al muzicii în a ne crea o stare de bine, de echilibru. După luni de restricţii şi săli de spectacole închise, după seri de streaming lipsite de emoţia live-ului, artiştii sunt nerăbdători să evolueze pe o scenă adevărată, cu public. Abia aşteaptă să simtă din nou energia vie a unui concert, să dăruiască seri memorabile, să comunice, să se conecteze, să inspire, dar mai ales să ofere speranţa că totul va fi bine”, au transmis organizatorii, jmEvents, într-un comunicat.

La fiecare ediţie, EUROPAfest a prezentat peste 250 de artişti din 40 de ţări, cu producţii din patru genuri muzicale – jazz, blues, pop şi muzică simfonică.

Festivalul, înfiinţat în 1994, a devenit în 2005 primul eveniment căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 este festival EFFE | Europe’s finest festivals, titulatură oferită de Comisia Europeană şi Parlamentul European.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.