Postul de televiziune ITV a dezvăluit, miercuri, că va opera reduceri de 25 de milioane de lire sterline (32,8 milioane de dolari) la nivelul costurilor generale din bugetul de anul viitor - inclusiv cele aferente unor locuri de muncă -, în urma incertitudinilor economice provocate de decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, potrivit Variety.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În contextul unor incertitudini economice tot mai mari apărute după referendumul prin care s-a decis ieşirea din UE, trebuie să implementăm un plan robust de măsuri, care să ne permită să facem faţă provocărilor şi oportunităţilor viitoare. Ca parte a acestui plan, vizăm o reducere de 25 de milioane de lire sterline a cheltuielilor de execuţie pentru 2017”, a spus Adam Crozier, director executiv al ITV, într-o declaraţie care a însoţit publicarea rezultatelor interimare ale postului de televiziune aferente primei jumătăţi a anului 2016.

În timpul unei conferinţe de presă ce a fost organizată miercuri, Adam Crozier a spus că acele reduceri ”vor fi generale şi vor viza cheltuielile de execuţie”, însă ”ele nu vor implica fonduri care sunt cheltuite în producţia de programe”. ”E ca şi cum am scoate cheltuielile adevărate din afacere”, a adăugat el. Adam Crozier a spus şi că ”vor exista şi desfiinţări de locuri de muncă”, dar a refuzat să precizeze numărul acestora.

De asemenea, el a precizat că ”este prea devreme pentru a spune” ce efecte va avea Brexit-ul asupra veniturilor din publicitate şi că aceste efecte vor fi cunoscute abia peste cinci ani.

Totodată, în urma scăderii valorii lirei sterline după Brexit, ITV se aşteaptă să beneficieze de o creştere a veniturilor şi profiturilor, în principal datorită faptului că deţine o producţie substanţială şi o afacere de vânzări înfloritoare în Statele Unite, iar ambele divizii sunt cuantificate în dolari. Dacă rata de schimb dolar-liră sterlină se va menţine la nivelul actual, ”impactul pentru întregul an va fi de aproximativ 74 de milioane de lire sterline (97 milioane de dolari) şi un profit de 13 milioane de lire sterline (17 milioane dolari), doar pentru că avem multe afaceri în America”, a precizat Adam Crozier.

În urma prăbuşirii ratei de schimb a lirei sterline, ITV a devenit o companie ieftină ce ar putea fi achiziţionată de companii non-britanice, însă Crozier spune că nu au existat deocamdată oferte din partea unor cumpărători potenţiali.

Strategia postului ITV s-a modificat în ultimii ani şi a evoluat de la o singură sursă de venit dintr-o singură ţară - publicitatea din Marea Britanie - la un portofoliu divers, cu venituri obţinute din producţia pe piaţa globală, din distribuţia internaţională şi din servicii TV cu plată şi digitale.

Veniturile postului ITV din prima jumătate a anului 2016 au crescut cu 11% şi au ajuns la 1,5 miliarde de lire sterline (1,97 miliarde dolari) în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea a fost determinată de veniturile generate de activităţi non-advertising. Veniturile obţinute de ITV Studios, divizia globală de producţie a postului britanic, au crescut cu 31% şi au ajuns la 651 milioane de lire sterline (854 milioane dolari), în principal graţie companiilor de producţie pe care le-a achiziţionat. Veniturile din diviziile online, TV cu plată şi interactive au crescut cu 26% şi au ajuns la 107 milioane de lire sterline (140 milioane dolari).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.