Divorţul cântăreţei engleze Adele a fost finalizat, potrivit BBC, iar ea şi fostul soţ, antreprenorul Simon Konecki, vor împărţi custodia fiului lor în vârstă de opt ani, Angelo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cuplul s-a separat în aprilie 2019, iar în luna septembrie a aceluiaşi an, ea a depus cererea de divorţ.

Divorţul, deschis în Los Angeles, a fost finalizat prin mediere, iar detalii suplimentare nu sunt cunoscute.

Adele l-a născut pe Angelo în 2012, iar după şase ani s-a căsătorit, în secret, cu fostul investitor bancar.

În luna octombrie a anului trecut, ea a fost gazda emisiunii „Saturday Night Live” de la NBC, aceasta fiind prima sa apariţie publică de la gala Grammy din 2017.

Cântăreaţa lucrează în prezent la un nou album.

Adele, născută pe 5 mai 1988, în Marea Britanie, este interpretă şi compozitoare. În 2008, a lansat primul album de studio, „19”, care a fost vândut în peste 6 milioane de copii. În 2009, a câştigat două premii Grammy şi a fost supranumită de presa britanică „Noua Amy Winehouse”.

În 2011, a lansat al doilea album de studio, „21”, care, datorită unor piese precum „Rolling in the Deep”, „Someone Like You” şi „Set Fire to the Rain”, a avut un succes fenomenal şi a fost vândut în peste 29 milioane de copii pe plan mondial. Acel album i-a adus artistei britanice şase premii Grammy în 2012. În acelaşi an, a înregistrat piesa „Skyfall”, tema muzicală a filmului onomim din seria „James Bond”, pentru care a fost premiată cu un Glob de Aur şi cu un premiu Oscar.

Al treilea album de studio al cântăreţei Adele, „25”, a debutat pe primul loc în topul Billboard 200, pe 20 noiembrie 2015. „Hello”, „When We Were Young” şi „All I Ask” sunt single-uri extrase de pe acest album. Discul a fost cel mai bine vândut album al anului 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.