Compania Disney are în vedere eliminarea în total a 32.000 de posturi în activităţile sale legate de parcurile tematice până la sfârşitul primului semestru din 2021, din cauza impactului Covid-19, în contextul în care a anunţat deja că a renunţat la 28.000 de posturi în Statele Unite, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În raportul anual transmis miercuri Comisiei de Securitate, gigantul american a precizat că a angajat 203.000 de persoane în lume până la sfârşitul lui octombrie, dintre care 155.000 pentru activităţi direct legate de parcurile de distracţie.    

În septembrie, Disney a anunţat eliminarea a 28.000 de locuri de muncă în Statele Unite din cauza pandemiei, care a dus la închiderea parcurilor de distracţie sau la folosirea lor foarte limitată. 

"În total, în jur de 32.000 de angajaţi îşi vor pierde contractele până la sfârşitul primului semestru din 2021", a scris compania în raportul anual, subliniind că problemele sunt cauzate de "climatul actual, inclusiv impactul din cauza Covid-19, şi mediul în schimbare în care operăm". 

Compania deţine în special Disneyland în California, al doilea cel mai vizitat parc de distracţie din lume, după Disney World din Orlando (Florida), precum şi alte parcuri Disney în Asia sau la Paris. Zeci de milioane de turişti  vizitează în fiecare an aceste parcuri. 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.