Un disc al trupei Sex Pistols, vândut cu 15.882 de dolari în noiembrie 2018, este vinilul cel mai scump cumpărat anul trecut de pe Discogs, cea mai importantă platformă online de comercializare a rarităţilor muzicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Single-ul „God Save The Queen”, apărut pe vinil de 7 inch la A&M, face parte dintr-un lot despre care se ştia că a fost distrus după ce trupa britanică a părăsit casa de discuri. 

Înainte de acesta, cel mai scump disc vândut pe Discogs a fost „Love Me Do” (The Beatles), pentru 14.757 de dolari, în martie 2018.

Dacă „God Save The Queen” a stabilit un prag în ceea ce priveşte single-urile, în materie de LP-uri, „The Black Album” al lui Prince deţine recordul, cu 27.500 de dolari plătiţi pentru o copie originală în iunie 2018.

Copia, la fel ca cea a single-ului Sex Pistols, a fost salvată dintr-un lot care urma să fie complet distrus înainte de a ajunge în magazine.

Trupa Sex Pistols a semnat cu A&M în 1977. După o altercaţie, britanicii au renunţat la contract la numai şase zile de la semnarea lui. Compania A&M imprimase 25.000 de copii ale single-ului „God Save the Queen”, în mai 1977, iar astăzi se spune că mai există doar 9 dintre acestea.

Iniţial formată din solistul Johnny Rotten, toboşarul Paul Cook, chitaristul Steve Jones şi basistul Glen Matlock, trupa l-a înlocuit pe Matlock cu Sid Vicious la începutul anului 1977. Înainte să se destrame, în ianuarie 1978, Sex Pistols a lansat 4 single-uri şi un album, „Never Mind the Bollocks, Here’s the Sex Pistols”.

În 2006, Sex Pistols a fost inclusă în Rock and Roll Hall Of Fame, însă membrii supravieţuitori din trupă au refuzat să participe la eveniment.

Deşi pe Discogs sunt înregistrate recorduri în fiecare an, sumele plătite pentru discurile rare scoase la vânzare aici pălesc în faţa unora din licitaţii. Spre exemplu, în 2015, o înregistrare test a lui Elvis Presley - „My Happiness” - din 1953 a fost cumpărată anonim cu 300.000 de dolari. S-a dovedit apoi că muzicianul american Jack White a fost cumpărătorul.

Cel mai scump vinil cumpărat vreodată rămâne „Once Upon a Time in Shaolin” al grupului Wu-Tang Clan. În 2016, controversatul anrteprenor Martin Shkreli a plătit 2 milioane de dolari pentru copia unică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.