Filmul „Land”, debutul regizoral al actriţei Robin Wright, în care ea joacă alături de Demian Bichir, va fi lansat în SUA pe 12 februarie 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Land” are în centru personajul lui Wright, care, după o pierdere greu de suportat, se retrage în sălbăticie. Când se întâlneşte cu un vânător din zonă, începe să se confrunte cu proprii demoni.

Wright, cunoscută pentru rolurile din filme ca „Forrest Gump” şi „Beowolf”, a regizat câteva episoade din „House of Cards”, în care a jucat alături de Kevin Spacey, rol pentru care a primit un Glob de Aur. „Land” reprezintă primul lungmetraj regizat de ea.

Liz Hannah, cunoscută pentru „The Post” (scris împreună cu Steven Spielberg) şi „Long Shot” (comedie cu Charlize Theron şi Seth Rogen), a scris scenariul împreună cu Jesse Chatham şi Erin Dignam.

„Land” e produs de Allyn Stewart, Lora Kennedy, Leah Holzer şi Peter Saraf. Wright este şi producător executiv.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.