Actorul american Danny DeVito va primi trofeul onorific Donostia pentru întreaga carieră, la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la San Sebastián.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trofeul îi va fi înmânat pe 22 septembrie, iar o zi mai târziu cineastul în vârstă de 73 de ani va prezenta filmul de animaţie „Smallfoot” pentru care şi-a împrumutat vocea.

„Premiul recunoaşte o carieră de aproximativ cinci decenii în teatru, film şi televiziune, în care a spus poveşti ca actor, producător şi regizor”, au transmis reprezentanţii festivalului.

Recompensat cu Glob de Aur şi Emmy, nominalizat la categoria „cel mai bun film” a premiilor Oscar pentru „Erin Brockovich” (2000), pe care l-a produs, DeVito este cunoscut pentru roluri din seriale TV ca „Taxi” (1978 - 1983) şi „It's Always Sunny in Philadelphia” (2005 - 2019) şi lungmetraje precum „One Flew Over The Cuckoo’s Nest”, „Terms of Endearment”, „Romancing The Stone”, „Twins”, „Ruthless People” şi „Tin Men".

A regizat, între altele, „The War of the Roses” (1989), „Hoffa” (1992), „Death to Smoochy” (2002), „Throw Momma From the Train” (1987), „Curmudgeons” (2016), „Duplex” (2003), „The Ratings Game” (1984) şi „The World’s Greatest Lover” (1977) şi a produs filme ale unora ca Milos Forman, Quentin Tarantino şi Steven Soderbergh.

Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastián va avea loc între 21 şi 29 septembrie.

Tot la ediţia de anul acesta, regizorul japonez Hirokazu Kore-eda, premiat cu Palme d'Or pentru „Shoplifters” (2018), va primi trofeul onorific al festivalului, devenind primul cineast asiatic recompensat cu Premio Donostia.

Premiul Donostia a fost acordat pentru prima dată la Festivalul de la San Sebastián în 1986. Trofeul recunoaşte contribuţia remarcabilă la cinematografia mondială.

Anul trecut, trofeele onorifice Donostia au fost acordate regizoarei Agnès Varda şi actorilor Ricardo Darín şi Monica Bellucci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.