The Beatles, Adele, Lizzo şi show-ul din pauza Super Bowl au fost marii câştigători în prima noapte la gala premiilor Creative Arts Emmys, unde muzica a dominat scena, scrie Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„The Beatles: Get Back” a câştigat în total cinci trofee, pentru cel mai bun documentar/ non-ficţiune, regia unui program documentar/non-ficţiune, premiu acordat lui Peter Jackson, precum şi pentru editarea imaginilor pentru un program non-ficţiune, editarea sunetului pentru un program non-ficţiune sau reality (cu o singură cameră sau cu mai multe camere) şi sunet remarcabil mixare pentru un program de non-ficţiune sau reality (cu o singură cameră sau cu mai multe camere).

"Adele: One Night Only" a fost desemnată "variety special (pre-recorded)". Alţi mari câştigători la categoria muzică au fost: "Pepsi Super Bowl LVI Halftime Show cu Dr. Dre, Snoop Dogg, Mary J. Blige, Eminem, Kendrick Lamar şi 50 Cent", cu trei victorii, inclusiv "variety special (live)". A fost prima dată când un show din pauza Super Bowl a câştigat un Emmy la această categorie.

"Adele" a câştigat, de asemenea, şi la categoria regie pentru "variety special", lighting design/ lighting direction for a variety special, sound mixing for a variety series or special and technical direction, camerawork, video control for a special. 

RuPaul Charles a câştigat al şaptelea premiu Emmy al său consecutiv pentru gazdă a programului "RuPaul’s Drag Race". Asta înseamnă că Charles deţine recordul pentru cele mai multe premii Emmy câştigate de o persoană de culoare, fiind cel de-al 12-lea Emmy al vedetei. 

"Queer Eye" de la Netflix a câştigat trofeul Emmy pentru a cincea oară la rând. 

Chadwick Boseman a câştigat un Emmy postum pentru că şi-a împrumutat vocea lui T’Challa din serialul "What If…" de la Disney+.

Fostul preşedinte Barack Obama a câştigat primul său Emmy pentru cel mai bun narator în producţia Netflix "Our Great National Parks". El a câştigat anterior două premii Grammy.

"Arcane" a câştigat în total patru premii Emmy, trei pentru realizări individuale în animaţie. 

Cele două seri de gală vor fi condensate într-o recapitulare de două ore, care va fi difuzată la 10 septembrie pe FXX. Apoi urmează Primetime Emmy, care va fi difuzat pe 12 septembrie pe NBC şi Peacock, tot în direct de la Microsoft. "Succession" de la HBO este cel mai nominalizat program din 2022, primind 25 de nominalizări. Urmează "Ted Lasso" de la Apple TV+, cu 20 de nominalizări (inclusiv cea mai bună comedie, egalând totalul de anul trecut) şi "The White Lotus" de la HBO, de asemenea, cu 20 de nominalizări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.