Concerte ale chitaristului şi compozitorului Marc Ribot, gala folk „Om Bun” şi lansarea de album a trupei metal Bucovina se numără printre evenimentele muzicale ce vor avea loc la Bucureşti în luna decembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pink Martini va susţine două concerte, pe 1 şi 2 decembrie, la Sala Palatului. Primul spectacol al grupului american este sold-out, iar pentru cel de-al doilea biletele sunt disponibile la preţuri cuprinse între 130 şi 290 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală, care pot fi cumpărate din reţeaua Eventim.

Concertele vor aduce, în premieră pentru România, melodii de iarnă pe care trupa le-a cules din întreaga lume - de la colinde ucrainiene, franţuzeşti, italiene, la cântece de iarnă din Israel, Scoţia şi Germania şi cântece chinezeşti de anul nou.

Marc Ribot’s Ceramic Dog va concerta pe 3 decembrie pentru prima dată în România. Evenimentul va avea loc la clubul Control, în cadrul programului Jazz Nouveau. Celebru pentru colaborările cu Tom Waits, Robert Plant, Elvis Costello, Iggy Pop, Elton John, Norah Jones, The Black Keys şi Mike Patton (Faith No More), Ribot este în avangarda muzicii de peste 35 de ani, experimentând sonorităţi free jazz, hardcore punk, muzică electronică şi clasică pe 20 de discuri personale. Basistul Shahzad Ismaily (Secret Chiefs 3, Will Oldham, Ben Frost) şi bateristul Ches Smith (Xiu Xiu, Secret Chiefs 3, Trevor Dunn’s Trio Convulsant) completează grupul Ceramic Dog al lui Ribot. Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro sau la intrarea în club.

Gipsy Kings, cu Paco Baliardo, cofondator al grupului, va urca pe scena Berăriei H, pe 6 decembrie. Biletele pentru acest concert au preţuri cuprinse între 89 şi 349 de lei.

Trupa metal Bucovina îşi va lansa albumul „Septentrion”, pe 8 decembrie, la Arenele Romane. În deschidere vor cânta Sur Austru, Recipe for Hate şi Crossbone. Biletele, disponibile în reţeaua iabilet.ro, costă 35 şi 60 de lei, şi 70 de lei, la intrarea în spaţiul de concert.

Gala folk „Om Bun” va avea loc pe 10 decembrie, la Sala Palatului, unde vor cânta artişti ca Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Mircea Vintilă, Doru Stănculescu şi Alina Manole. Biletele costă de la 60 la 200 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.

Primul concert din seria celor dedicate Sărbătorilor va avea loc pe 11 decembrie. Vienna Classic Christmas, la Sala Palatului, va fi urmat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, în acelaşi spaţiu, pe 22 decembrie, şi de Regal vienez – concert de Crăciun, pe 24 decembrie, la Teatrul Naţional Bucureşti.

Trupa Robin and the Backstabbers va concerta la clubul Expirat pe 26 decembrie, iar tot acolo, o zi mai târziu, va avea loc un concert acustic Viţa de Vie.

Spectacolul „Mamma Mia” va avea o reprezentaţie la Sala Palatului din Bucureşti pe 28 decembrie, iar pe 30 decembrie, în aceeaşi sală, va avea loc un Concert de Anul Nou.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.