Armin Van Buuren, Biffy Clyro, Editors, The Chemical Brothers, TesseracT, Soulfly, Rihanna şi Sia sunt capetele de afiş ale lunii august, în România. În Bucureşti ori provincie, evenimentele muzicale sunt dintre cele mai diverse - concerte şi festivaluri electro, metal şi de coveruri, în oraşe sau în aer liber.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dimitri Vegas & Like Mike, Armin Van Buuren, Hardwell, Martin Garrix şi Tiesto, plus alţi peste 150 de artişti internaţionali de renume, dintre care Afrojack, Faithless, Parov Stelar, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre şi James Arthur vor urca pe scenele festivalului Untold, care are loc la Cluj-Napoca, în perioada 4 - 7 august. Biletele pentru o zi de festival costă 180 de lei, fără taxe, iar abonamentul pentru patru zile - 405 şi 600 de lei, fără taxe.

Grupurile Partizan, Ţapinarii, The Kryptonite Sparks se numără printre numele prezente pe afişul celei de-a şaptea ediţii a Muscel cLoverFest, festival de coveruri, care are loc în perioada 5 - 7 august, în cătunul Muscel (Dâmboviţa). Preţul abonamentelor este de 60 de lei, iar camparea este inclusă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Peste 60 de trupe româneşti şi internaţionale, între care Biffy Clyro, Editors şi Kooks, vor participa la festivalul Spellground, care are loc în perioada 12-14 august, pe plaja dintre Constanţa şi Năvodari, la eveniment fiind aşteptate peste 25.000 de persoane.

Ultimele 5.000 abonamente la preţul de 295 de lei sunt puse în vânzare în reţeaua de distribuţie Eventim şi pe Bilete.ro. Biletele pentru o zi, la preţul special de 130 de lei, vor putea fi cumpărate până pe 15 iulie. La intrare, în fiecare dintre zilele evenimentului, biletele vor fi disponibile la preţul de 185 de lei.

Grupurile The Chemical Brothers, Hurts şi The 1975 sunt capete de afiş ale celei de-a şasea ediţii a festivalului Summer Well, care se va desfăşura în perioada 12 - 14 august, pe domeniul Ştirbey. Line-up-ul evenimentului cuprinde şi trupele Years & Years, The Neighbourhood, BØRNS, Blossoms, Honne, Sundara Karma şi HÆLOS.

Abonamentele pentru Summer Well au fost puse în vânzare, în reţelele Eventim.ro, Easytickets.ro şi Seetickets.com, la preţul de 297 de lei.

În perioada 11 - 15 august, pe Terenul de Biatlon de la baza cetăţii Râşnov, are loc ce-a de-a patra ediţie a festivalului Rockstadt Extreme Fest, la care trupele Mayhem (Norvegia), TesseracT (Anglia), Soulfly (Brazilia) şi My Dying Bride (Anglia) se numără printre capetele de afiş. Preţul abonamentelor este de 250 de lei şi acestea pot fi cumpărate din reţelele Eventim, Bilete.ro şi Myticket.ro.

O premieră în România o reprezintă şi concertul starului american Rihanna. Cântăreaţa va concerta, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 14 august. Rihanna se află, în prezent în turneul de promovare a celui mai nou album, ”Anti”,  iar biletele au fost puse în vânzare la preţurile de 151,20 de lei, 464,40 de lei, 572,40 de lei şi 648 de lei, fără taxe.

Rihanna
Rihanna

Producătorul american Steve Aoki, exponent al genului electro, va susţine un show în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 15 august. Aoki a devenit cunoscut la nivel mondial, începând cu anul 2007, odată cu primirea trofeului Best Set of the Season, la DJ Awards. A lansat trei albume, a jucat şi în câteva producţii de televiziune precum ”Arrow” şi ”Robot Chicken” şi în documentarul ”The Distortion Of Time”.
Biletele costă 86,40 de lei, acces general, 140,40 de lei, la golden circle, 172,80 de lei, la diamond circle, şi 270 de lei, pentru locurile în tribune. La acestea se adaugă comisioanele de vânzări.

Sia
Sia

Cântăreaţa şi compozitoarea australiană Sia, care a fost nominalizată de patru ori la premiile Grammy, va concerta în Piaţa Constituţiei din Capitală pe 17 august. Cu şapte albume de studio şi cinci albume live în palmares, ea şi-a început cariera în 1993.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.